La Alba Iulia se vor împărți ajutoarele alimentare.Vezi cine sunt beneficiarii și condițiile de distribuire

alimenteÎn baza Hotărârii de Guvern numărul  600/13 mai 2009 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare  destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România şi atribuţiile instituţiilor implicate în planul European PEAD 2013,  Primăria Municipiului Alba Iulia anunţă programul distribuţiei a ajutoarelor alimentare pe anul 2013.

Persoanele beneficiare sunt :

Familiile şi persoanele singure care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şomerii care beneficiază de indemnizaţia de şomaj acordată cf. Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

Pensionarii  sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz , din pensii cumulate, se află sub la 400 lei/lună

Persoanele cu handicap grav şi accentuat , adulţi şi copii, neinstituţionalizate

Condiții de distribuire:

Persoanele domiciliate în municipiul Alba Iulia, care se regăsesc în una din categoriile mai sus menţionate, pe listele iniţiale primite, se vor prezenta personal la Centru de Zi Pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia, Str. Libertății, nr. 21, până la data de  6 decembrie  2013 după cum urmează:

1.  PENSIONARI: cu actul de identitate si cupon de pensie

2. ŞOMERI: cu actul de identitate si carnetul de şomaj

3. PERSOANE CU HANDICAP GRAV SAU ACCENTUAT ADULTI SI COPII: cu actul de identitate  si certificatul de încadrare în grad de handicap

4. VMG : cu actul de identitate

Începând cu data de 9 decembrie, produsele alimentare neridicate de către beneficiari, vor fi redistribuite  pe liste suplimentare, persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă în limita stocului disponibil.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*