În fiecare an, în data de 23 februarie se sărbătoreşte, peste tot în lume, Ziua Rotary Internaţional. Anul acesta se împlinesc 110 ani de când Paul P. Harris împreună că alţi patru prieteni au pus bazele, la Chicago, primului Club Rotary propunându-şi să respecte o serie de principii şi să facă din slujirea comunităţii o misiune căreia să îi dedice toată energia, creativitatea şi pasiunea de a-i sluji pe ceilalţi, chiar şi mai presus de sine. „Light up, Rotary!”este deviza anului rotarian 2014-2015, iar cu ocazia aniversării celor 110 ani, Clubul Rotary Alba Iulia Civitas Solis, alături de celelalte cluburi din judeţul Alba, a organizat luni, 23 februarie 2015, la ora 19:30, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia o seară dedicată acestui eveniment. Au fost lansate 110 lampioane, iar pe faţada Universităţii „1 Decembrie 1918” a fost proiectată, cu ajutorul unui videoproiector special, sigla Rotary.
Rotarienii din judeţul Alba vă mulţumesc pentru că ne-aţi fost parteneri în proiectele derulate şi v-aţi bucurat alături de noi de spectacolul luminii.
Lightup, Alba Iulia! Lightup, Rotary!
George SCAMBLOSCHI


Fii primul care comentează