Județul Alba, sub cod galben de vânt puternic, ploi și chiar ninsori. Atenționarea meteorologilor e valabilă până sâmbătă

atentionare meteoANM a dat publicității o atenționare cod galben de vreme rea care vizează și județul Alba. Astfel, în intervalul 5 martie, de la ora 13.00 și până în 6 martie, ora 16.00 sunt anunțate precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30-35 l/mp. În Dobrogea, sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăşi la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea.

atentionare meteo 1De asemenea din 6 martie, de la ora 16.00 și până în 7 martie, ora 16.00 vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sudul Banatului. În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp în regiunile sudice, estice şi centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Despre Redacția ProAlba 37626 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*