Județul Alba e sub COD GALBEN. Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN. Interval de valabilitate: 9 iulie. Fenomene vizate: val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat.

Valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Moldovei și a Transilvaniei. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade și local de 38…39 de grade în regiunile sudice, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN. Interval de valabilitate: 10 iulie. Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic ridicat

Valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

COD PORTOCALIU. Interval de valabilitate: 10 iulie. Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat

Zone afectate: județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum și în municipiul București

În județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum și în municipiul București valul de căldură va persista, va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală)

Notă: Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Despre Redacția ProAlba 38461 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*