
Sala Unirii din Alba Iulia va găzdui joi, 20 noiembrie, de la ora 10.30, deschiderea oficială a sesiunii științifice a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia „Unitate, Continuitate şi Independenţă în Istoria Poporului Român. 96 de ani de la Marea Unire (1918-2014)”.
Manifestare tradiţională şi de prestigiu organizată de muzeul albaiulian, sesiunea de anul acesta se bucură de prezenţa a numeroşi specialişti proveniţi din importante centre muzeale şi ştiinţifice din țară (Alba Iulia, Bucureşti, Timișoara, Iași, Suceava, Satu Mare, Cluj-Napoca, Sibiu, Deva, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Reșița), dar și din străinătate (Debrecen/Ungaria și Madeira/Portugalia). Lucrările ştiinţifice vor fi susţinute pe parcursul a două zile, în perioada 20-21 noiembrie, în cadrul a trei secţiuni: Arheologie, Istorie şi Restaurare-Conservare.
Tot cu această ocazie va fi lansat și volumul Apulum LI – Series Historia & Patrimonium, care va fi prezentat de conf. univ. dr. Daniel Dumitran. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.
Fii primul care comentează