Jandarmii din Alba au dăruit cadouri persoanelor din Casa de tip familial Stremţ

În cursul zilei de astăzi, Jandarmii din Alba au adus un zâmbet, dăruind cadouri, pe fețele a 14 persoane, copii și adulți, din Casa de tip familial Stremț.

„La fel ca în anii precedenţi, Jandarmeria Alba a reuşit să-l întâlnească din nou pe Moş Crăciun şi să-i arate drumul spre Casa de tip familial Stremţ. Cei 14 rezidenţi ai aşezământului social au primit astăzi, 19 decembrie, haine, încălţăminte şi alte produse, în funcţie de listele pe care le-au întocmit şi le-au prezentat moşului sau, în cazul celor mai mici, în funcţie de dorinţele şoptite înainte de culcare. Şi chiar dacă moşul a renunţat la mantia roşie în favoarea uniformei bleu jandarm a încercat şi apreciem că a reuşit să respecte cât mai fidel speranţele copiilor, aceştia fiind încântaţi de cadourile primite. Ar fi fost şi greu să nu fie aşa având în vedere că de foarte mulţi ani jandarmii sunt mesagerii lui Moş Crăciun, dând astfel naştere unei adevărate tradiţii, o tradiţie care a început din dorinţa de a oferi şi care s-a transformat ulterior într-o adevărata obligaţie. Şi spunem obligaţie pentru că bucuria care se citeşte pe chipul acestor copii cu cadourile în braţe nu are cum să nu te determine să nu-ţi doreşti să revii iar şi iar şi iar şi să încerci să suplineşti lipsa unor părinţi pierduţi în diferite moduri şi din diferite motive sau a unor părinţi care nu au fost cunoscuţi niciodată. ”

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*