Iubirea nu e ochestiune de anotimp, veti gandi poate, dupa ce veti citi titlul de mai sus, iar eu ma voi grabi sa va dau dreptate. Iubirea nu are nevoie de fierbinteala soarelui estival ca sa-i aprinda focul, nu are nevoie de vacanta ca sa aiba ragazul de a da in floare, iubirea se poate incinge si la un minus nu stiu cate grade si-i poate veni ideea sa se iveasca exact cand nu e cazul… Puteti sa va amintiti chiar dumneavoastra personal ca v-ati indragostit in saptamana dinaintea tezei de matematica sau chiar si dupa ce ati ajuns deziluzionat la a treizeci si ceva aniversare.Iubirea nu-si alege anotimpul, varsta, iubirea nu-si alege-din pacate- nici obiectul, iubirea nu-si cunoaste ceasul care, a atat de miop incat tare i-ar mai trebui niste ochelari cu dioptrii serioase cand e vorba sa ne aleaga …iubirea.
…..Dar cum e totusi vacanta cea mare, iata-ne sosind pe plaja sau urcand muntii, unde aerul e proaspat, ozonat si sangele circula parca mai repede prin vene cand –noi, fetele- avem timp mai mult sa ne gatim si sa ne privim in oglinda, cand, baietii, se simt mai grozavi decat cei sapte magnifici la un loc si cand avem totusi timp sa aruncam ochiade in jur. Si sa scormonim in inimile noastre. Acum e totusi momentul cel mai propice sa dam liber pornirilor sentimentale si tocmai de aceea cel mai vital necesar sa zicem: atentie! Atentie la cine priviti! Atentie cum priviti!Atentie la increderea pe care o daruiti castei “mari intalniri”! Atentia la investitia de sentimente pe care o faceti in “iubirea cea mare din vacanta mare”… Pentru ca nimic nu poate fi mai inselator cu aceasta fierbinteala coapta pe plaja, racorita, in spuma valurilor si intretinuta in sunete de muzica disco. Si care e pandita de riscul de a nu dansa decat o vara, de a nu dura decat o vacanta….
…Si, haideti sa incercam sa intelegem de ce… In vacanta omul se odihneste.Se destinde.Se distreaza, se relaxeaza-activ si sedentar-oricum, nu face nimic din ceea ce obisnuieste sa faca peste an. Nimic din munca lui obisnuita. Nimic din gesturile obisnuite care ii dezvaluie firea. Si oare ce ne tradeaza mai puternic felul nostru dea fi decat felul nostru de a munci? In vacanta nu alergi sa prinzi condica de prezenta, te duci si tu la plaja cand vrei si cand iti vine, cum sa afli daca proaspatul prieten e un om punctual, care nu te va lasa, in viata, sa-l astepti cu ceasurile, care nu va amana pe poimaine ce avea de facut ieri? Cum sa afli daca e un om pe al carui cuvant te poti bizui, pe a carui seriozitate poti sa te sprijini, cand acum, in vacanta, el isi imbraca nu numai trupul, ci si comportarea, si cuvintele, si gesturile in “haine de duminica”, cand se starduieste sa-si scoata singur in lume numai partea buna si luminoasa, cand se urca singur (sau de cele mai multe ori, cu ajutorul nostru) pe un piedestal imaginar, de unde, sigur, nu i se pot vedea detaliile mai putin placute? In vacanta, mai toti ne lustruim firea, ne-o poleim si o asezam sa straluceasca la soare. Dar, amintiti-va cum arata ea in Noiembrie, cand e ceata rece, cand aveti de predat un proiect, si nu va vedeti capul de griji… Va amintiti cat de dulce suna vorbele dumneavoastra cand sunteti nervos sau nervoasa?
Cand vezi un om si intr-un Noiembrie ploios si intr-un Februarie inghetat, atunci, cand il vezi cum reactioneaza in fata greului, atunci poti spune ca-l cunosti cu adevarat si poti investi sentimente in el. Dar vara, sub clar de luna si in susur de izvoare, totul este mai frumos, totul este incantator… Chiar si … apusurile te fac sa crezi ca vorbele sunt sincere…
Iar apoi, drumurile se despart, iar scrisorile- mai cu seama acum , mesajele- incearca sa intretina, ceea ce ai cladit, o vibratie plina de mister si de dor. Si cu cat mai mare dorul, cu cat mai invapaiate cuvintele de iubire, cu atat mai des misterul ce inconjoara adevarul firii ei. Ori al caracterului lui. Cu cat ne scriem mai multe mesaje de dor, cu atat mai putine lucruri aflam despre celalalt. Imaginatia fiecaruia isi construieste partenerul dupa dupa dorinta lui. Ca atunci cand se revad, pana la urma, cu nervi si cu naravuri, iluziile sa se spulbere, deziluziile sa le ia locul. Daca, intre timp, nu se intampla cu marea iubire din vacanta mare, altceva. Ceva care se spune ca se intampla cu ochii, cei care nu se vad:parca isi uita unii altora culoarea.Isi uita si urechile, reciproc, sunetul vocii, isi uita si inimile zvacnirile de atunci, de pe malul marii, sau in asteptarea apusului de soare. Cum s-au uitat toate astea? stai si te intrebi cu uimire, daca ai norocul sa fii tu cel care a uitat. Pentru ca se poate sa fii cel care a fost uitat. Si care sufera. Si care tanjeste. Si care se perpeleste. Dupa marea iubire din vacanta mare.
Si atunci, de ce nu poruncim inimii:” Asteapta, potoleste-te, nu te grabi atunci cand te aflii in vacanta mare!” De ce sa acceptam ca iubirea cea mare sa se dovedeasca, a nu fi rezistat nici macar cat vacanta mare?
Julia Zudor
Fii primul care comentează