Ionela Danciu, mama tripletilor din Aiud, îl vrea pe Raed Arafat ministrul Sănătăţii

Singura mamă de tripleţi din Alba a primit distincţia din partea fondatorului SMURD, Raed Arafat, în 2008. Medicul a recompensat-o pentru curajul de a schimba o lege nedreaptă pe calea instanţei. Întâlnirea a avut loc după prima victorie a Ionelei Danciu în procesele pe care le-a deschis împotriva statului român, la un post de televiziune. Fondatotul SMURD a fost cel care i-a înmânat cupa personalizată pe care este inscripţionat mesajul „Ne-aţi oferit o lecţie de viaţă!”.

„Mi-a oferit o amintire pe care e inscripţionat textul «Ne-aţi oferit o lecţie de viaţă». Era în 9 octombrie 2008, când am câştigat pentru prima dată la Înalta Curte de Casaţie. Când o astfel de persoana îţi oferă un astfel de simbol, începi să crezi ca munca nu e în zadar şi mai ales cea făcută pentru alţii. L-am perceput ca pe un bărbat hotărât dar dureros de calm şi cald în intonaţia vocii. Era indignat de situaţia sistemului sanitar. A reuşit să mă aducă la tăcere, pe mine, o femeie căreia îi place să vorbească mult“, îşi aminteşte  emoţionată, mama tripletelor Luana, Andrada şi Alesia.

Pe contul de Facebook, tânăra din Aiud şi-a postat un mesaj de solidaritate cu fondatorul SMURD.„ Am primit aceasta cupă de la medicul Raed Arafat. solidarizaţi cu munca lui, tineri!“

„Consider că Raed Arafat ne-a dat tuturor o lecţie de viaţă, prin ceea ce a făcut pentru sistemul de urgenţă din România. Trebuie să fim alături de el“, a subliniat femeia din Aiud. Ionela Danciu este femeia din Alba care a avut curaj să ceară statului indemnizaţie pentru fiecare dintre cele trei fetiţe ale sale şi a avut câştig de cauză după un şir lung de procese. Ulterior, fost luată drept model de sute de părinţi din România care au dat statul în judecată la rândul lor pentru obţinerea indemnizaţiei de creştere pentru fiecare copil în parte.

Lucian Dobrater

продвижениескачать программу для взлома wifi пароля

Despre Redacția ProAlba 40988 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*