Am semnat ieri contractul prin care pe străzile Lotru, Stufului, Păpădiei, Socului, Făgetului, Gutuiului, Pepinierei, Ana Ipătescu, Rojomal, Theodor Pallady și Ienupărului vom extinde rețelele de apă (cu branșamente) și canalizare (cu racorduri).
Este o investiție necesară locuitorilor de pe aceste străzi, care va contribui și la reducerea poluării mediului, prin eliminarea foselor individuale sau a puțurilor absorbante folosite pentru evacuarea apelor menajere. Deversarea acestora se va face gravitațional și prin pompare, în acest sens urmând să fie realizate cinci stații de pompare.
În urma desfășurării procedurii legale de atribuire, lucrările vor fi executate de asocierea Ontime Instal SRL – DPN Instal SRL – Gopro Infrastructure SRL, valoarea totală a contractului fiind de 5.835.526 lei + TVA, investiția fiind finanțată prin PNRR.
Împreună facem din Alba Iulia un loc mai bun, a transmis, miercuri, primarul Gabriel Pleșa.
Fii primul care comentează