Investiţia Daimler de la Sebeş, un balon de oxigen pentru economia judeţului Alba

potor 2Reprezentanţii importantului concern german au anunţat că investiţia Daimler de la Sebeş va fi inaugurată pe 29 iulie. Acest nou obiectiv investiţional al constructorului german constituie un important balon de oxigen pentru economia judeţului Alba, măcinată în ultima vreme de şomaj şi lipsa locurilor de muncă. După cum au anunţat oficial nemţii, în prima fază Daimler va avea 300 de angajaţi, dar există posibilitatea ca locurile de muncă nou-create să fie majorat substanţial în următorii ani. Daimler va relocaliza 50% din capacitatea fabricii de cutii de viteză din Stuttgart în România.

Primul-ministru Victor Ponta aflat recent într-o vizită oficială în Germania, a vizitat fabrica Daimler şi s-a întâlnit cu muncitorii români de la fabrica din Cugir, aflaţi la perfecţionare în fabrica din Stuttgart. În prezent sunt 45 de români la cursuri, ei urmând să revină în ţară odată cu inaugurarea fabricii de la Sebeş. Muncitorii români s-au declarat mulţumiţi de salariile pe care le primesc în Germania şi de condiţiile de trai. Ei au spus că au fost selectaţi pentru cursul de perfecţionare în urma unui interviu şi a unei probe practice, precizând că nu au mai lucrat până să vină în Germania cu roboţi.

Daimler AG va investi peste 300 de milioane de euro în filiala sa din România, Star Transmission, pentru a servi segmentul de vârf al cererii de cutii de viteze şi componente ale sistemelor de transmisie ale Mercedes. Partea română, respectiv Guvernul României, împreună cu autorităţile locale, va face toate eforturile necesare pentru asigurarea unui bun climat investiţional, astfel încât compania germană să aibă cele mai bune condiţii pentru a-şi desfăşura şi dezvolta investiţia. Grupul german a luat decizia de a construi noi capacităţi de producţie în România deoarece nu mai putea extinde producţia la Stuttgart, iar firma Star Transmission din Cugir a fost un partener de încredere pentru uzinele din Germania timp de peste 10 ani.

Demersul investiţional al Daimler, proprietarul Mercedes-Benz Cars, care extinde capacitatea de producţie a Star Transmission în judeţul Alba, este o măsură salutară şi salvatoare pentru zona Sebeş-Cugir. Inaugurarea de luna viitoare constituie încă o dovadă că noul Guvern al României se ţine de cuvânt, va crea locuri de muncă şi va continua să repare nedreptăţile făcute românilor de cei care au condus ţara în ultimii ani

Deputat PNL de Alba,

Călin POTOR

Despre Redacția ProAlba 40953 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*