Amanarea repetata a unei decizii in cazul proiectului de exploatare a aurului de la Rosia Montana a produs „dezamagire” in rindul actionarilor RMGC, spune directorul general al companiei, Dragos Tanase, intr-un interviu pentru HotNews.ro. Tanase sustine ca decizia Curtii de Apel Alba privind anularea PUZ-ului si PUG-ului pentru cariera nu afecteaza evaluarea de mediu a proiectului si anunta ca RMGC negociaza cu Guvernul nivelul redeventei. Va prezentam interviul acordat de Dragos Tanase jurnalistilor de la Hotnews.ro.
Rep: Prima intrebare este legata de decizia Curtii de Apel Alba Iulia, din urma cu o saptamana, referitoare la Planul Urbanistic Zonal, Planul Urbanistic General al carierei. ONG-ul Alburnus Maior a emis un comunicat de presa in care sustine ca decizia irevocabila a Curtii de Apel inseamna stoparea practic a mecanismului de avizare a proiectului. Care e pozitia Companiei Rosia Montana ? Ce schimba aceasta decizie?
Dragos Tanase: Din punctul nostru de vedere evaluarea de mediu trebuie sa mearga mai departe, avocatii nostri ne spun foarte clar ca evaluarea de mediu nu este legata de planurile de urbanism ale comunei Rosia Montana si ea trebuie sa continue. De altfel, primaria din Rosia Montana are noi planuri de urbanism in curs de avizare, exista un PUZ pentru proiectul minier dezvoltat in 2006 si care se afla de atunci in aprobare, au fost obtinute 19 din cele 22 de avize necesare acelui PUZ, comuna Rosia Montana a initiat un nou PUG avand in vedere ca cel din 2002 oricum avea o durata de 10 ani si urma sa expire in 2012, comuna Rosia Montana a initiat un nou PUG.
Avocatii ne spun ca nu exista o conexiune intre planurile de urbanism si evaluarea de mediu si evaluarea trebuie sa mearga mai departe. Comuna trebuie sa-si reaprobe PUG-urile si PUZ-urile, oricum sunt aceste planuri noi si mergem mai departe.
Rep: Si daca si aceste noi planuri urbanistice vor fi atacate din nou in instanta si, pe baza precedentului, vor fi anulate, ce se va intampla practic cu proiectul?
Dragos Tanase: Acum e adevarat ca una din strategiile ONG-urilor este sa lanseze zeci si zeci de procese impotriva companiei, istoria ne-a aratat ca noi am castigat marea majoritatea a acestor procese, de altfel noi in ultimii trei ani noi am castigat 14 din cele 15 procese pe care le-am avut cu aceste ONG-uri care folosesc aceasta strategie de a duce proiectul in litigii. Fiecare hartie emisa de o autoritate, o ataca in doua-trei-patru curti, deci au o strategie.
Noi consideram ca respectam legislatia romaneasca si europeana si, in pofida acestor tactici a ONG-urilor de blocare a dezvoltarii activitatii economice, de blocare a locurilor de munca in zona Rosia Montana, noi consideram ca respectam legislatia romaneasca si europeana, si ca vom merge mai departe. Intr-un final, suntem convinsi, prin respectarea legislatiei, prin respectarea procedurilor, vom avea succes si vom dezvolta acest proiect.
Rep: Cu toate acestea, cu toate explicatiile dvs. a existat o reactie pe bursa la acel anunt legat de anularea planului urbanistic zonal si a planului urbanistic general. Care reactia actionarilor majori fata de acel anunt?
Dragos Tanase: Cred ca lasand la o parte anuntul in sine, cred ca aici avem de-a face, zic eu, cu o problema mai importanta. Si anume faptul ca statul roman nu da un raspuns acestui proiect si ca (la)procedura de mediu inceputa in 2006, inca nu avem un raspuns. Din 2006 pana in 2012 sunt totusi 6 ani, eu nu cred ca a mai auzit cineva de un proiect in Romania sau intr-o alta tara a Uniunii Europene, unde sa stai intr-o evaluare 6 ani si sa nu primesti un raspuns. Eu cred ca dezamagirea vine din viteza de implementare si pana la urma incertitudinea… faptul ca statul roman nu da un raspuns, da sau nu.
Rep: Exista o dezamagire, cum spuneti, a actionarilor legat de traseul proiectului, pana la urma.
Dragos Tanase: Exista in general un semn de intrebare, poate atat al actionarilor nostri, cat si al industriei miniere in general. Pana la urma Romania are o serie intreaga de proiecte, o serie intreaga de resurse care pot fi dezvoltate, in ce masura Romania se va deschide catre investitiile straine, si va da drumul la exploatarea acestor resurse inspre crearea a zeci de mii de locuri de munca, in scopul obtinerii de incasari la bugetul de stat.
Din fericire sau nefericire, Rosia Montana e primul proiect de tipul acesta care aduce o tehnologie noua si de aici rezulta o oarecare temere sau intrebari legate de aceasta tehnologie. Romanii n-au mai vazut tipul acesta de minerit si Rosia Montana se impiedica cumva in tot felul de temeri sau in tot felul de intrebari. Noi suntem convinsi ca vom merge mai departe, suntem convinsi ca vom primi, suntem convinsi din faptul ca respectam legislatia romaneasca si europeana, din faptul ca aducem cele mai noi tehnologii, suntem convinsi ca vom obtine pana la urma avizele…
Rep: … Sunt totusi 15 ani de cand a demarat proiectul, 6 ani de cand asteptati autorizatia de mediu. Exista un ‘worst case scenario” pentru actionarii companiei, acela in care nu primiti avizul de mediu, nu puteti demara activitatea intr-un numar de ani si atunci proiectul sa fie stopat?
Dragos Tanase: Mandatul si misiunea noastra este sa construim mina. Acesta este planul nostru de lucru. Nu avem un scenariu in care sa consideram un abandon, noi lucram sa construim mina, acesta este planul nostru dar, evident, din pacate, n-am primit un raspuns si am trecut cu mult peste un nivel rezonabil al unei intarzieri in ceea ce priveste proiectul minier, chiar si avand in vedere faptul ca Rosia Montana e primul proiect de acest tip. Suntem intr-adevar cu mult peste ceea ce ar fi rezonabil si atunci, din pacate, exista o stare de frustrare, si o stare de dezamagire acumulata pentru ca nu s-a primit niciun raspuns, dar nu avem un plan in acest moment in alt sens.
Rep: Avand in vedere legislatia romaneasca exista posibilitatea ca Rosia Montana Gold Corporation sa dea in judecata autoritatile statului roman pentru depasirea acestui termen rezonabil de acordare a avizelor?
Dragos Tanase: Nu stiu cat noi, poate ca compania romaneasca, Rosia Montana Gold Corporation in care statul roman este partener impreuna cu Gabriel Resources, compania listat pe bursa din Canada, probabil ca problema asta este mai mult la nivel de Gabriel Resources, pentru ca ei sunt investitorii in acest proiect, investitorii care finanteaza suta la suta.
Evident, orice este posibil dar, asa cum am spus, in momentul de fata noi respectam legislatia romaneasca si europeana. Am raspuns la toate intrebarile si toate preocuparile Comitetului de analiza tehnica, asteptam o decizie. In 2011 s-a lucrat foarte intens pe acest aspect, am raspuns la absolut toate intrebarile, asteptam raspunsul.
Rep: Cand ar fi trebuit sa aiba loc sau cand ar trebui sa aiba loc sedinta decisiva a acestui comitet de la Ministerul Mediului?
Dragos Tanase: Noi am avut o ultima sedinta in noiembrie anul trecut in care au fost inchise discutiile pe toate subiectele tehnice. Asteptam si noi sa aflam cand va fi aceasta ultima sedinta, speram noi, a comitetului.
Rep: Potrivit legii exista un termen de timp in care sa fie convocata aceasta ultima sedinta?
Dragos Tanase: Legea vorbeste de o singura sedinta a comitetului de analiza tehnica.
Rep: Cate au fost pana acum?
Dragos Tanase: Au fost 4 in in 2007 si undeva la 4-5 in perioada 2010 – 2011. Cred ca au fost undeva la 8-9 sedinte ale Comitetului de analiza tehnica, in conditiile in care legea vorbeste de o singura sedinta.
Rep: Ultimele luni au adus doua schimbari politice majore care au relevanta pentru proiectul Rosia Monmtana. Prima este schimbarea Guvernului, schimbarea premierului si a unui numar important de ministri. In noul Cabinet s-a operat inca o modificare, ministrul mediului Lazslo Borbely a fost inlocuit de Attila Korody care este cunoscut mai degraba ca un adversar la proiectului de la Rosia Montana. Avand in vedere aceste doua schimbari, care sunt perspectivele pe care le vedeti pe termen scurt si mediu pentru proiect?
Dragos Tanase: Noi discutam cu autoritatile statului pe procedura si pe lege si pe aspectele tehnice ale proiectului. Asteptam sa finalizam Comitetul de analiza tehnica. Comitetul de analiza tehnica trebuie sa ia o decizie in ceea ce priveste proiectul, dupa care asteptam ca acea decizie sa fie inaintata catre Guvernul Romaniei inspre decizia finala. Si de aceea nu comentam schimbarile politice la nivel de Guvern, ci noi vrem un lucru foarte simplu, sa mergem pe procedura si pe ceea ce spune legea ca trebuie facut in cazul acestui proiect, indiferent de cine este ministru al mediului.
Cred ca politicienii in general ar trebui mai ales in aceasta perioada de criza sa fie orientati catre crearea de locuri de munca, oamenii sunt si ei parte a mediului, nu poti sa separi patrimoniul si mediul de oameni, oamenii din Rosia Montana, oamenii din zonele respectiva, sunt mii de oameni care nu au un loc de munca, le trebuie o solutie si eu cred ca politicienii trebuie sa-si indrepte atentia si catre oamenii din Rosia Montana, evident, dandu-le solutii care respecta standardele de mediu, cu riscuri minime pentru mediu, cu investitii maxime in patrimoniu, dar cred ca politicienii in primul rand trebuie sa-si aplece atentia asupra oamenilor.
Noi suntem increzatori ca vom merge mai departe cu acest proiect. Inca o data, increderea noastra vine din faptul ca aducem o tehnolgie foarte moderna, probabil cea mai moderna tehnologie miniera din lume, aducem investitii straine, aducem o solutie intr-o zona care nu are solutie astazi.
Rep: Ma intorc totusi la politica. E o decizie pana la urma politica daca se va da drumul sau nu avizelor necesare. E an electoral 2012, un an cu o incarcatura politica majora. Presedintele Basescu a iesit aseara si a facut o noua declaratie de sprijin pentru relansarea industriei miniere, implicit pentru Rosia Montana si a cerut un raspuns in cel mai scurt timp. Credeti ca iesirile tot mai dese din ultima perioada ale presedintelui, care vorbeste despre crearea de locuri de munca, despre investitii in minerit, pot avea un impact in acest an electoral?
Dragos Tanase: In Romania sunt foarte multi oameni care sprijina acest proiect, nu doar domnul presedinte. Pe langa domnul presedinte exista multi politicieni care-si doresc crearea de locuri de munca, exista opinia publica in general, noi consideram ca in acest moment sprijina proiectul de la Rosia Montana, sprijina o solutie pentru oamenii respectivi.
Cred ca mai ales in acest an in care avem o criza economica, in care nu avem solutii, in care avem nevoie de investitii straine, eu cred ca politicienii in general, indiferent de pozitia in statul roman, indiferent de culoarea politica ar trebui sa-si indrepte atentia catre acele proiecte care creaza locuri de munca. SI suntem convinsi ca oricine face o analiza corecta a situatiei de la Rosia Montana ajunge la aceeasi concluzie: faptul ca acest proiect trebuie sa porneasca cat mai repede.
Rep: Vorbeati de opinia publica si de faptul ca ea ar sprijini inceperea proiectului: aveti sondaje care sa releve acest fapt, sprijinul din partea populatiei?
Dragos Tanase: Avem si noi sondajele noastre, dar as mentiona chiar un sondaj al oponentilor proiectului Rosia Montana, n-o sa dau numele, dar chiar oponentii nostri spuneau intr-o dezbatere televizata recenta ca 78%, din cate imi amintesc, dintre romani sprijina proiectul de la Rosia Montana pentru ca el creaza locuri de munca, Nu doar noi, se pare ca si oponentii nostri au sondaje care indica ca undeva la doua treimi din romani sprijina acest proiect pentru ca el creaza locuri de munca, doua treimi, inspre zona de 80% deci.
Astazi trebuie sa realizam ca de cate ori deschidem presa internationala sau presa romaneasca, de cate ori mergem in localitatile mici, in momentul de fata preocuparea principala nu numai a romanilor, dar a oamenilor in general, este nevoia de locuri de munca.
Si noi insistam pe acest aspect, noi aducem foarte multe locuri de munca in zona respectiva, locuri de munca pentru romani, pentru oamenii de acolo, sa nu uitam ca oamenii de acolo sunt mineri, asta fac din tata-n fiu si noi le propunem un proiect minier. Si atunci vorbim de consultarea societatii civile cu care noi suntem total de acord, dar eu cred ca in primul rand comunitatea locala este cea care are legitimitatea sa se pronunte asupra acestui proiect pentru ca ei sunt cei care vor suferi riscurile de mediu, daca vor fi acolo riscuri comunitatea locala le sufera, in timp ce beneficiile proiectului se vor resimti nu doar la nivel local ci la nivel national si atunci comunitatea de acolo trebuie consultata. Ea a fost consultata si s-a exprimat foarte puternic: trebuie dat drumul la acest proiect si sper eu ca politicienii, indiferent de culoarea politica sau pozitia in partide sau in stat sa sprijine acest proiect.
Rep: La finalul anului trecut a fost promovata o decizie a Guvernului de marire a redeventelor pentru companiile care exploateaza diverse zacaminte, printre care si aur si argint. Acel act legislativ nu a fost niciodata publicat in Monitorul Oficial, exista in momentul asta o intreaga dezbatere in jurul lui. Daca acel act ar fi aprobat in acest moment, ar afecta Rosia Montana Gold Corporation? Adica s-ar supune viitoarea productie a companiei noului mod de calculare a redeventelor?
Dragos Tanase: Exista o Lege a minelor care defineste un mecanism clar de calcul al redeventei si de asociere a acestora diverselor proiecte miniere. Noi am fost deschisi in discutiile catre Guvern, pentru ca intr-adevar componenta economica a fost analizata si e o intrebare legitima. Pana la urma aurul fiind al romanilor, asa cum se spune, intrebarea legitima este cat din aurul asta va ramane aici pentru romani?
Si noi am explicat ca de fapt din aurul de la Rosia Montana cea mai mare parte va ramane in Romania pentru romani, prin diverse forme. In primul rand statul impoziteaza proiectul de la Rosia Montana atat prin redeventa, dar si printr-o serie intreaga de alte impozite si taxe percepute din proiect. Daca luam valoarea adaugata a proiectului constatam ca undeva la 70% din valoarea adaugata creata de acest proiect ramane in Romania pentru romani si de-abia undeva in zona de 20-30% merge la investitori pentru recuperarea investitiei si, evident, profitul pe care il recunoastem, investitorul a venit aici pentru un profit.
Deci noi spunem din start ca acest proiect aduce beneficii importante pentru Romania, prin diverse impozite si taxe.
Nivelul specific al redeventei urmeaza a fi discutat cu Guvernul Romaniei si urmeaza sa clarificam aceste aspecte, fie printr-o crestere generala, fie printr-o discutare a aspectelor economice legate de proiectul Rosia Montana, urmeaza sa clarificam aceste aspecte in discutiile cu Guvernul.
Rep: Si cand vor avea loc aceste discutii, dupa acordarea avizului de mediu? Ele au fost incepute.
Dragos Tanase: Am avut o serie de intalniri si tot ce pot sa spun este ca nu pot sa intru in detalii cand si cum se vor finaliza, dar aceste discutii au inceput si avem discutii in acest moment.
Sursa: Hotnews
TUPEISTI NENOROCITI………PLECATI ACASA LA MAMICA VOASTRA………..ROMANIA NU ESTE DE VANZARE…………
………….si daca veti reusi in final…BLESTEMATI SA FITI si VOI si TOTI cei care va ajuta(toti nenorocitii pe care i-ati cumparat, tradatori de neam si tara)….si sa NU AVETI PARTE DE NIMIC IN VECI.
-BLESTEMATI SA FITI!
Rosia Montana nu arata asa. Sunt case (detinute de RMGC) care au fost lasate ieonntitnat in paragina si acum le demoleaza incet, incet.Daca mergeti acolo si va opriti in centru, in Piata Veche, o sa vedeti ca nu e deloc un oras fantoma.
DRAGOS TANASE !!! ????…ESTI ROMAN ???…ALT LOC DE MUNCA NU AI GASIT???……BLESTEMELE ROMANILOR SUNT VALABILE SI PENTRU DOMNIA TA……
DISPARI!…NU VREM SA MAI AUZIM DE TINE…..
rmgc are o mare treaba cu felul in care arata acum Rosia Montana. arata asa din cauza rmgc. ar fi inneresatt un album cu rosia montana inainte de a descaleca rmgc in localitate. ca sa putem toti observa liber binefacerile aduse de companie.