Un punct de referinţă în tratarea acestei probleme îl constituie domnia principelui transilvan, Gabor Bethlen (1613-1629). Prin privilegiul emis de către acesta la 18 iunie 1623 la Cluj, se deschide pagina istoriei comunităţii evreieşti din Alba Iulia, istorie care se va desfăşura neîntrerupt pe parcursul secolelor următoare. Până la 1623, prezenţa evreiască la Alba Iulia este amintită doar în 1591, într-o decizie a rabinului Joel Serkes din Cracovia, care menţionează aici un Beth-Din (tribunal rabinic). Prezenţa unui tribunal rabinic implica existenţa unei comunităţi formate din cel puţin zece bărbaţi maturi (care să formeze minyanul necesar rugăciunilor), precum şi existenţa a cel puţin unui rabin sau a trei juraţi care puteau forma acest scaun de judecată. Gabor Bethlen este primul principe care legalizează această comunitate de la 1591, scopul său principal în emiterea privilegiului din 1623 fiind stimularea legăturilor comerciale cu Imperiul Otoman, mai mult chiar, o apropiere de negustorii din Constantinopol. În evul mediu, privilegiile acordate evreilor, sub forma unor legi, defineau relaţiile dintre evrei, pe de o parte, restul populaţiei şi statul medieval pe de altă parte, drepturile lor de rezidenţă şi comerţ, dreptul lor de a ridica sinagogi şi de a avea cimitir propriu, competenţa juridică exercitată de către rege (principe) sau stăpânul feudal în legătură cu organizaţia kehilei ( a comunităţii evreieşti). Aceste privilegii, de asemenea, defineau obligaţiile evreilor faţă de autorităţi, drepturile şi îndatoririle faţă de orăşeni, precum şi organizarea comunităţii însăşi. Privilegiul dat în 1623 face parte din categoria privilegiilor generale ce se acordau evreilor. El este favorabil acestora, prevederile sale atingând maximul la care se putea ajunge în cadrul legislaţiei medievale. Principele Bethlen dă permisiunea evreilor din Imperiul Otoman să se stabilească în Principat. Prin aşezarea populaţiilor străine (greci, armeni, evrei, habani din Moravia) în Transilvania, el a căutat să-şi consolideze economic puterea şi autoritatea nu atât pe seama supuşilor contribuabili, cât prin intervenţiile sale în domeniile comerţului (greci, armeni, evrei), mineritului (slovaci), baterea monedei şi producţiei meşteşugăreşti (habani). Aceste practici economice, dominate de intervenţionism, au constituit o politică complexă, prin care principele a reuşit să-şi asigure o independenţă reală faţă de Stări şi să-şi subordoneze voinţa acestora, efortului centralizator. Diploma stabileşte cadrul legal al evreilor din Transilvania, evreii fiind supuşi direct principelui. Drepturile acordate lor sunt: libertatea de exercitare a credinţei iudaice; nu erau obligaţi să poarte semn distinctiv; dreptul de a scoate bani din ţară, cu toate că unele diete anterioare au limitat şi chiar au interzis această operaţiune. Ei puteau pleca din ţară dacă situaţia politică se înrăutăţea, având un an la dispoziţie în care să-şi vândă bunurile sau să se pună la adăpost . Se instituie şi funcţia de jude al evreilor prin care li se vor apăra drepturile în relaţia cu autorităţile. Punctul zece al acestui privilegiu face dovada spiritului luminat al lui Gabriel Bethlen : în cazul unei crime înfăptuite de un evreu, nu va fi culpabilizată întreaga comunitate, o practică des întâlnită în lumea medievală. Înarticularea sub formă de lege a acestui privilegiu va fi făcută peste patru ani de Dieta din 28 aprilie 1627 de la Alba Iulia prin articolul IX. Faţă de actul original, apare prima restricţie care le este făcută evreilor: comerţul lor este liber „dacă nu prejudiciază privilegiile oraşelor şi târgurilor libere”. În secolele XVII-XVIII, comunitatea evreilor din Alba Iulia se va consolida, atât numeric, dar şi ca putere financiară, reuşind în 1820, sub conducerea rabinului Paneth, să ridice prima Sinagogă din piatră din Transilvania, lăcaş religios funcţional şi astăzi.
profesor Nicolae Andron
Fii primul care comentează