Încăierare în fața unui local din Alba Iulia. Trei cugireni s-au luat la bătaie cu patru albaiulieni. Agresorii au fost reținuți de poliție

catusePoliţiştii din Alba Iulia au reţinut trei bărbaţi din Cugir care, în noaptea de 8 spre 9 octombrie, au tulburat liniştea publică şi au agresat patru persoane ce se aflau în faţa unui local public din Alba Iulia. Cei trei vor fi prezentaţi în procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

La data de  octombrie 2016, în jurul orelor 04.10,  Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că în apropierea unui local public de pe strada Teilor din municipiu s-a produs un scandal în urma căruia mai multe persoane au fost agresate.  La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, iar în urma investigaţiilor efectuate, persoanele implicate în incident au fost identificate.  În sarcina lui C.S., de 36 de ani S.A.V., de 31 de ani şi S.P.I., de 19 ani, toţi din Cugir, judeţul Alba, s-au reţinut fapte de lovire şi alte violenţe ce ar fi fost comise asupra a patru tineri din municipiul Alba Iulia precum şi fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Victimele infracţiunii de lovire, cu vârste cuprinse între 26 şi 44 de ani, au primit îngrijiri medicale la spitalul din Alba Iulia, fără a rămâne internate. Cei trei bărbaţi din Cugir au fost reţinuţi de polițiști, urmând ca în cursul zilei de luni, 10 octombrie, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*