Încă trei blocuri din Alba Iulia au fost reabilitate termic. Precizările primarului Gabriel Pleșa

Am recepționat zilele acestea lucrările de renovare energetică a blocurilor 23, 24 și 25 de pe bulevardul Transilvaniei, fiecare dintre acestea având câte două scări. Grație finanțării PNRR, s-au realizat lucrări de anvergură pentru creșterea eficienței energetice a acestor clădiri, urmărindu-se reducerea consumului de gaze cu efect de seră (şi deci diminuarea efectelor schimbărilor climatice), rezultând diminuarea semnificativă a costurilor cu încălzirea și implicit economisirea unor resurse financiare importante de către locatarii acestor blocuri.

Suprafața totală desfășurată, destinată locuirii, a celor trei imobile, este de 6.441 mp, principalele lucrări realizate fiind:

– izolarea termică a faţadelor cu polistiren expandat ignifugat de 10 cm, înlocuirea tâmplăriei existente (ferestre locuințe, uși acces în scară, balcoane) cu tâmplărie cu geam termopan performantă energetic;

– termoizolarea planșeelor peste ultimul nivel cu polistiren expandat ignifugat de 30 cm;

– construirea de acoperișuri tip șarpantă și refacerea integrală a sistemelor de colectare a apei pluviale;

– instalarea pe fiecare bloc a unui sistem de panouri fotovoltaice complet echipat, care alimentează corpurile de iluminat din spațiile comune, acestea fiind înlocuite cu unele performante energetic, cu senzori de prezență;

– dotarea fiecărui bloc cu câte o stație de încărcare de 22 kWh pentru mașini electrice.

În urma desfășurării procedurilor legale de achiziție, asocierea Transilvania Prest Solution SRL – Atic Studio Arhitectură SRL a fost cea desemnată să execute lucrările, valoarea totală a acestora fiind de 7.147.918 lei (inclusiv TVA), din care 99,95% (7.144.729 lei) fonduri nerambursabile.

Facem din Alba Iulia un loc mai bun. Împreună, a transmis, luni, primarul Gabriel Pleșa.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*