
Ca urmare a apariției, pe o rețea de socializare, a unui videoclip în care un minor ar fi fost agresat, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba face următoarele precizări:
La data de 4 aprilie 2025, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un minor ar fi fost agresat.
Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că, în seara zilei de 4 aprilie 2025, în jurul orei 21.30, un minor de 14 ani, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Alba Iulia, ar fi fost agresat fizic, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, de către un alt minor de 12 ani.
În cauză, polițiștii au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, dosarul fiind soluționat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Fii primul care comentează