Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a prezidat conferința preoțească de primăvară în protopopiatul Sebeș

Vineri, 14 iunie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul clericilor, monahilor și monahiilor din protopopiatul Sebeș, cu prilejul conferinței preoțești de primăvară. Începând cu ora 10.00, la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din incinta Spitalului Municipal Sebeș, a fost oficiată slujba de Te-Deum, în prezența Chiriarhului nostru. Apoi, în sala de conferințe a sediului Protopopiatului Ortodox Sebeș, a avut loc derularea propriu-zisă a conferinței preoțești. În acest an, întrunirea s-a aflat sub genericul „Teologia suferinței și psihoterapia pastorală”, încadrându-se în planul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și al Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.

În prima parte a sesiunii, părintele protopop Ionel Arsu a adresat celor prezenți cuvântul de bun venit, după care Întâistătătorul Eparhiei noastre a prezidat lucrările conferinței. Referatul din cadrul întrunirii a fost susținut de către părintele Ioan Șelaru, preot al parohiei Sebeș – „Mihail Kogălniceanu”, sfinția sa împărtășind din experiența pastoral-misionară dobândită în anii de slujire misionar-caritativă la Spitalul Municipal Sebeș. Apoi, au luat cuvântul preoții coreferenți, oferind completări cu privire la subiectul abordării suferinței din punct de vedere teologic și pastoral. La final, Părintele Arhiepiscop Irineu le-a adresat celor prezenți un bogat cuvânt de învățătură. Întrunirea clericilor din protopopiatul Sebeș a marcat încheierea seriei conferințelor preoțești de primăvară din Eparhia Alba Iuliei.

Despre Redacția ProAlba 38340 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*