Organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, cu sprijinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Festivalul Naţional – Concurs de muzică pop pentru tineri și studenți ”Voices” a ajuns anul acesta la ediția a XI-a, iar faptul că 2023 este declarat Anul European al Competențelor confirmă acest eveniment de prestigiu drept o scenă pentru dezvoltarea artistică a participanților.
Iubitorii de muzică sunt invitați sâmbătă, 17 iunie și duminică, 18 iunie, la un festival de muzică pop la care vor participa tineri talentați, dornici de afirmare, care reprezintă casele de cultură studențești din țară. Fiecare dintre aceștia va interpreta ”live” două piese, una din ele obligatoriu în limba română. Tinerii interpreți vor concura nu doar pentru afirmare, ci și pentru premiile atractive oferite de Casa de Cultură a Studenților și constând în echipamente tehnice profesionale, la finalul concursului urmând a fi acordate: trofeul festivalului, premiile I, II și III, dar și o mențiune specială.
Juriul festivalului, ce îl are ca preşedinte pe compozitorul şi dirijorul Viorel Gavrilă, vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, va puncta originalitatea interpretării pieselor, alegerea repertoriului și impresia artistică. Nu vor lipsi artiștii consacrați, în festival urmând a susține recitaluri vedeta pop-dance și de televiziune LORA, dar și Rareș Ioan, caștigătorul trofeului ”Voices” 2022.
”VOICES reprezintă o scenă a afirmării la nivel național, pe care au pășit de-a lungul timpului peste 100 de tinere talente”, a declarat Gheorghe Berghian, directorul Casei de Cultură a Studenților. Festivalul are ca parteneri Primăria Municipiului Alba Iulia, Liga Studenților din Universitatea ”1 Decembrie 1918”, Organizația Studenților din Universitatea Tehnică Cluj-Napoca – Extensia Alba Iulia și Erasmus Student Network Alba Iulia, avându-i ca prezentatori pe Andreea Bogdan și MC Kotto. Accesul publicului este gratuit.
Programul festivalului:
Sâmbătă, 17 iunie, ora 18.00 – Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia
• Concursul național de interpretare vocală ”Voices 2023”
• Recital Rareș Ioan – câștigătorul ediției 2022
Duminică, 18 iunie, ora 18.00 – Scena din Șanțurile de Vest ale Cetății ”Alba Carolina”
• Gala Laureaților ”Voices” și decernarea premiilor
• Concert extraordinar LORA
Fii primul care comentează