Imagini: Principele Radu, prezent la Alba Iulia cu prilejul împlinirii a 92 de ani de la Încoronarea Regilor Ferdinand și Maria

ziua incoronarii alba iulia 2014 96Miercuri, 15 octombrie, Alba Iulia a fost gazda mai multor manifestări dedicate împlinirii a 92 de ani de la Încoronarea Regilor Ferdinand și Maria. „Alba Iulia a asumat împreună cu Casa Regală a României un protocol de colaborare care să valideze legătura trainică dintre două simboluri puternice ale acestei țări. 2014 este anul dedicat diplomației, prilej cu care Ziua Încoronării va fi sărbătorită alături de Alteta Sa Regală Principele Radu al României și reprezentanți ai corpului diplomatic. La celebrarea unui moment nobil, unic și foarte important pentru urbea noastra și întreaga Românie vor fi prezenti ambasadori și oficiali din Cipru, Franța, Slovenia, Polonia, Moldova, Bulgaria” se arată într-un comunicat al primăriei din Alba Iulia. De dimineață, ASR Principele Radu a fost prezent la Stremț acolo unde a primit, în numele MS Regele Mihai, titlul de cetățean de onoare al localității. În cea de-a doua parte a zilei, la Sala Unirii, a avut loc vernisajul expoziției „Comoara regăsită. Portretele Regale de la Alba Iulia” dar și un Te Deum oficiat în Catedrala Încoronării. În cadrul manifestărilor, organizatorii au inclus, în onoarea ospeților, și un concert susținut de Filarmonica de Stat din Sibiu. De menționat că la manifestările de la Alba Iulia au fost prezenți și membrii și simpatizanți ai Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei.

Despre Redacția ProAlba 41107 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

2 Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*