Hava și Atanasiu au povestit cum au turnat fundația marelui PNL. Gorghiu: „A fost foarte important că unirea s-a întâmplat de la Alba. Le mulțumesc”

pnl 01Prezenți, sâmbătă, la Alba Iulia, într-o conferință de presă la care a participat Alina Gorghiu dar de la care a lipsit, fără explicații, Vasile Blaga, Teodor Atanasiu, prim vicepreședinte PNL și Mircea Hava, co-președinte PNL Alba, au vorbit despre „tatonările”  pe care PNL și PDL le-au avut în vederea formării actualului „mare PNL” . Se pare că totul a început în urmă cu un an de zile, mai exact în noaptea alegerilor europarlamentare din 2014, când un apel telefonic a fost semnalul de start al cursei către unitate politică. A fost momentul în care Mircea Hava și Teodor Atanasiu, pe atunci liderii PDL, respectiv PNL Alba, au dat startul „flirtului”.

„În noaptea alegerilor europarlamentare, în mai 2012, am vorbit la telefon cu Teodor Atanasiu. Eu am vorbit cu primarii PDL, el a vorbit cu primarii PNL. (…) Eram „n” partide de dreapta mici, nu știam care pitic e mai mare decât celălalt pitic. Atunci a fost primul moment (…) În acea comisie de negociere am reușit ca să fie oamenii, normal, în funcție de rezultatele la europarlamentare, cu care știam că avem aceleași gânduri”, își amintește Hava. „Pe urmă a fost întâlnirea împreună cu domnul Iohannis, în care se discuta foarte mult, nu de fuziune, ci de o asociere (…) De fuziune s-a discutat într-un singur sms”, a adăugat acesta.

„Eu și cu câțiva puțini colegi am pornit un proiect. Am gândit că e cazul să facem un partid de dreapta puternic, primul partid din România. În primăvara anului trecut, când partidele de dreapta se băteau între ele care este cel mai mare partid mic din România, am pornit totul cu puțin oameni lângă mine și cu mulți dușmani și adeversari interni și externi. Am reușit pas cu pas să implementăm acest proiect și astăzi să avem în România Partidul Național Liberal, cel mai mare și cel mai votat partid din partea populației.”, a completat și Teodor Atanasiu.

Declarațiile celor doi, făcute în conferința de presă de la Alba Iulia, a fost motiv și pentru ca Alina Gorghiu să comenteze pe acest subiect. „A fost foarte important că unirea s-a întâmplat de la Alba. E bine. Și le mulțumesc celor doi că au avut această inițiativă”, a precizat co-președintele marelui PNL.

Despre Redacția ProAlba 40465 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*