Guvernul a introdus coplata. Pacienţii vor plăti din aprilie între 5 şi 10 lei pentru spitalizare

spitalPacienţii vor plăti începând cu luna aprilie a acestui an o sumă modică (coplata), cuprinsă între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă, introducerea taxei fiind aprobată prin hotărâre de guvern, potrivit Mediafax. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că s-a aprobat HG privind coplata, pacienţii vor da între 5 şi 10 lei o singură dată la externare, indiferent de perioada spitalizării, iar medicii de familie vor primi 50% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 50% pentru servicii.

Nicolăescu a precizat că în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014 aprobat de Guvern sunt trecute şi categoriile de pacienţi exceptaţi de la coplată.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că forma finală a Contractului cadru păstrează plata medicului de familie la 50% per serviciu şi 50% per capita, şi nu 70% per capita şi 30% per serviciu, cum a fost prevăzut în prima formă a proiectului.

Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital.

Întraga știre, precum și mai multe informații găsiți pe mediafax.ro

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*