GSPRM: tot mai mulți români acceptă proiectele miniere în zonele afectate de șomaj

În contextul referinței la zona afectată de șomaj, peste 80% dintre români consideră că este acceptabil acordul pentru proiectul de la Roșia Montană. Potrivit unui sondaj IRES, 82% dintre românii chestionaţi sunt de acord cu implementarea proiectului minier de la Roşia Montană, datorită faptului că oferă locuri de muncă într-o zonă grav afectată de șomaj. Sondajul a fost realizat în februarie 2012, pe un eșantion reprezentativ la nivel naţional.

“Proiectul minier aurifer de la Roşia Montană este cea mai mare investiţie industrială din România ultimilor ani. Datele acestui sondaj arată că practic românii au nevoie de locuri de muncă mai mult decât oricând și susțin investițiile care le generează. Este clar că oamenii înţeleg că proiectul de la Roşia Montană va ajuta economia României şi va crea locuri de muncă, atât de necesare”, comentează prof. univ. Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi membru al Grupului de Susţinere a Proiectului Roşia Montană.

Mai mult, aproape 90% dintre cei chestionaţi consideră că redeschiderea unor mine este o soluție pentru zonele miniere afectate de șomaj. “Rezultatele arată că, în ciuda unor grupări care se opun, românii de bună credinţă recunosc capacitatea mineritului de a crea locuri de muncă şi de a aduce beneficii economice ţării, într-o vreme în care avem nevoie de investiţii mai mult decât oricând”, declară Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale Meridian. “Eu sper că mineritul are şansa să redevină unul din motoarele principale ale economiei, aşa cum se întâmplă în ţări dezvoltate ale lumii”. Pe lângă crearea de locuri de muncă, recunoscută ca beneficiu al proiectului de 67% dintre cei chestionați, majoritatea românilor (60%) consideră că proiectul minier contribuie la dezvoltarea economică a întregii regiuni.

Potrivit experţilor britanici în economie, proiectul minier va crea 3600 de locuri de muncă directe şi indirecte, la nivel naţional, pe durata de viaţă a minei. În etapa de construcţie a minei sunt prevăzute alte peste 2000 de locuri de muncă. Mai mult, în cadrul proiectului se alocă 140 de milioane USD pentru restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural din Roşia Montană şi din România, iar prin garanţia de mediu, calculată în prezent la 135 de milioane USD, compania minieră îşi asumă responsabilitatea protecţiei mediului înconjurător, precum şi reducerea poluării istorice existente, cauzate de vechile exploatări.

Grupul de Susţinere a Proiectului Roşia Montană a fost înfiinţat în iunie 2011 şi are în prezent 72 de membri  din toată țara – ONG-uri, universităţi, primării, asociaţii patronale şi sindicale, persoane publice.

проверка сеовзлом социальных сетей

Despre Redacția ProAlba 38047 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*