Albaiulianul Gicu Grozav (31 de ani) a revenit în Liga I, semnând un contract pe două sezoane cu formația prahoveană Petrolul Ploiești, unde a mai activat în perioada 2012-2013.
Fostul unirist a evoluat ultimii 3 ani în campionatul maghiar, la Kisvarda, DVTK și MTK Budapesta, iar, de-alungul carierei, a mai jucat pentru Unirea Alba Iulia, Dinamo București, U Cluj, Bursaspor (Turcia), Karabukspor (Turcia), Akhmat Grzony (Rusia) și St. Liege (Belgia).
„Gheorghe Grozav va îmbrăca, din nou, tricoul formației noastre, fostul internațional semnând, în această seară, un contract cu FC Petrolul Ploiesti, valabil pentru următoarele două sezoane. În 2012, Gicu Grozav, pe atunci un tânăr în plină afirmare, semna primul său angajament cu „lupii” și urma să stea puțin mai mult de un sezon la Ploiești. O perioadă frumoasă, cu goluri memorabile, cum a fost cel decisiv al calificării cu Vitesse, marcat la Arnhem, într-o noapte frumoasă de început de august, dar și cu un trofeu, „Cupa” din 2013! În total, 47 de meciuri și 16 goluri pentru Petrolul, adică „trambulina” perfectă pentru un transfer extern! Dar nu către Vest, acolo unde fusese deja când, la doar 20 de ani, era înregimentat de către Standard Liege (14 meciuri disputate pentru belgieni în perioada 2010-2011), ci către Est, Gicu fiind cumpărat, la finalul lui august 2013, de cecenii de la Terek.. De astăzi, Gicu Grozav este, din nou, jucătorul Petrolului! Cercul celor zece ani se închide și, sperăm noi, se deschid porțile unei noi perioade plină de satisfacții!Bine ai (re)venit, Gicu Grozav!”, au anunțat prahovenii pe site-ul oficial al echipei.
Ciprian Samuel Zidaru

Fii primul care comentează