PLUS (Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate) este un partid politic nou, condus de fostul Prim Ministru Dacian Cioloș. PLUS a adus la un loc oameni, care cred într-un proiect ce pare curajos prin simplitatea lui. PLUS reprezintă o forță, iar în Județul Alba avem o organizație puternică. Colegul nostru, Mihail David-CV, este președintele Filialei Județene PLUS Alba, împreună cu un Birou Județean format din 8 persoane. La nivel județean PLUS are și o organizație de tineret, numită Generația PLUS Alba, condusă de un birou format din 4 membri, îndrumați de un președinte, Alexandra Burz-CV.
Ne dorim o țară în care fiecare dintre noi să aibă o viață de calitate, construită de cetățeni activi și responsabili, care își aduc contribuția la realizarea și menținerea unor comunități puternice. Pentru asta, avem nevoie de un stat responsabil, care asigură cadrul și sprijinul necesar pentru construirea unei Românii prospere, cu loc și identitate bine definite în UE. Pentru a pune în practică această viziune, PLUS pune oamenii în centrul unei societăți dezvoltate durabil, care are la bază crearea de punți între cetățeni și comunități, rural și urban, tineri și vârstnici, cei plecați din țară și cei rămași aici, tradiții și noi tehnologii, trecut și viitor. O societate durabilă, care caută continuu soluții și remediază erorile în sistem pentru un viitor pe care îl creăm împreună.
Astăzi vă facem cunoștință cu colegul nostru, Coman Pavel Cătălin, membru al Generației PLUS Alba, care și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de consilier local al Comunei Sântimbru.
,,Mă numesc Coman Pavel Cătălin, sunt din satul Dumitra, comuna Sântimbru și am 24 de ani. Sunt student al Universității Tehnice din Cluj Napoca, Extensia Alba Iulia, iar de 4 ani lucrez în domeniul automotive. Am început ca și operator CNC pentru o perioadă de aproximativ 2 ani la o multinațională belgiană și de aproximativ 2 ani lucrez part-time în departamentul de logistică al unei multinaționale germane.
În urmă cu 7 luni am luat decizia de a mă înscrie în PLUS și de a mă implica activ în reconstrucția României.
Am ales să candidez pentru ca îmi doresc foarte mult schimbarea pe care o așteptăm cu toții. Cred că fiecare individ al societății are un rol, un scop în viață și trebuie să își găsească locul. După părerea mea, comunitățile au nevoie tineri implicați, care să vină cu idei noi și care să își dorească să construiască un viitor mai bun atât pentru ei, cât și pentru generațiile următoare.
Fac parte din generația care vrea schimbarea și care a ales să nu mai stea pe margine.
Eu mi-am găsit locul în PLUS, un partid care nu este ca toate celelalte și care își dorește o Românie mai bună. Am contribuit la crearea echipei PLUS Sântimbru, alături de oameni tineri care nu au mai fost implicați în politică.
Motivul pentru care mi-am depus candidatura este acela că eu cred că numai prin asumare și implicarea tinerilor și a celor mai în vârstă, putem aduce un plus comunității din care facem parte.
Mă consider un om al adevărului și nu ezit să o spun cu voce tare, asumându-mi atât faptele, cât și vorbele. Sunt un om care pune sufletul în tot ce face și sunt dedicat lucrurilor în care cred cu adevărat.”
Pentru înscrierea în PLUS, te invităm să completezi online adeziunea la www.ro.plus/adeziune. De asemenea, ne poți vizita și la sediul PLUS Alba, în Alba Iulia, pe str. Trandafirilor, nr.16, în fiecare zi de joi, începând cu ora 19.00.
Reconstruim România cu Dacian Cioloș, Vlad Voiculescu și întreaga echipă a Partidului PLUS!

Fii primul care comentează