„Nu am fost și nu voi fi, vreodată, adeptul soluțiilor radicale. De aceea, îi rog pe albaiulieni două lucruri: să respecte măsurile sanitare și să se programeze, în număr cât mai mare, la vaccinare. Dacă va fi nevoie, suntem pregătiți să deschidem, cel puțin, un nou centru, în funcție și de numărul de doze disponibile. Nu trebuie uitat că armele principale în lupta zilnică împotriva virusului sunt în „ranița” fiecăruia dintre noi: masca, dezinfectarea și respectarea măsurilor de distanțare socială. Iar noi, ca administrație locală, vom continua să-i sprijinim pe cei implicați în combaterea pandemiei. Fie că e vorba de DSP, spital sau diverse categorii de cetățeni.
Creșterea constantă a incidenței cazurilor de Covid-19 la Alba Iulia ne arată că solidaritatea și responsabilitatea sunt singurele opțiuni pe care le avem în clipa de față. În plus, pentru a-i susține pe cei care au nevoie reală de ajutor, Primăria Municipiului, prin Direcția de Asistență Socială și echipele de voluntari, este gata să livreze cumpărături și medicamente la domiciliu, la fel cum s-a întâmplat în perioada stării de urgență. De asemenea, Dispeceratul Primăriei Alba Iulia e pregătit să preia, în fiecare zi, apelurile celor care au nevoie de sprijin, la numărul de telefon 0258.819.462 sau pe whatsapp la numărul 0720.660.820.
În zilele următoare, vom demara și o campanie de conștientizare și informare a albaiulienilor, inclusiv pe canalele de comunicare online ale municipalității, pentru ca mesajul să ajungă la cât mai mulți dintre dumneavoastră.”, a transmis, joi, Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.
Cercetarea arheologică de la Lancrăm- „Glod”, sit arheologic situat în imediata apropiere a municipiului Sebeş, realizată în anii 1999-2000, a avut ca rezultat descoperiri din diverse epoci care atestă o succesiune a locuirii în zonă, …
În perioada 17-23 septembrie 2018, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop depistarea şi sancţionarea participanţilor la traficul rutier care manifestă, în timpul şofatului, preocupări de …
În a doua jumătate a anului 2022 au debutat lucrările de reabilitare termică a sediului Jandarmeriei Alba, în cadrul proiectului ”Creşterea eficienţei energetice a clădirii administrative la U.M. 0338 Alba Iulia (Inspectoratul de Jandarmi Judeţean …
Fii primul care comentează