Fotografii de colecție: Cetatea dacică Singidava, descoperită prin obiectivul aparatului de fotografiat, în debutul Festivalului Cetăţilor Dacice de la Cugir

fesrivalul cetatilor dacice 2016 49Cetatea dacică Singidava, orașul Cugir de astăzi, a fost descoperită şi prin obiectivul aparului de fotografiat, cele mai importante instantanee surprinse în zona fostei fortificaţii fiind expuse, vineri, în debutul Festivalului Cetăţilor Dacice, cel mai important festival dacic din România. Expoziţia, intitulată „Istorie şi identitate locală – Cetatea Singidava”, este realizată de Şcoala de Arte din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba şi în cadrul ei expun cei mai buni cursanţi ai clasei de „Arte vizuale moderne”, coordonaţi de Vasile Sârb. Operele de artă fotografică sunt realizate de:  Alexandru Popa, Alin Chirilă, Anca Covaciu, Diana Popescu, Raul Knall, Ioan Sorin Popa, Augustin Hăprian, Horaţiu Muntean. Expoziţia este găzduită în aceste zile de casa de Cultură din Cugir. fesrivalul cetatilor dacice 2016 43„O fotografie face cât 1.000 de cuvinte. Asta ne spun cursanţii clasei de „Arte vizuale moderne” care îşi expun în aceste zile la Cugir cele mai bune fotografii. Sunt instantanee în care au încercat să surprindă istoria şi identitatea locală a cetăţii dacice Singidava şi suntem siguri că expoziţia va fi încă un mod inedit prin care cei care vor veni la Festivalul Cetăţilor Dacice vor descoperi vechea fortificaţie. Îi felicităm pe expozanţi pentru munca depusă care se reflectă atât de bine în fiecare fotografie” a spus profesorul Daniela Floroian, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

fesrivalul cetatilor dacice 2016 28Festivalul Cetăţilor Dacice propune în acest an un program divers ce cuprinde atât evenimente culturale şi ştiinţifice cât şi spectacole de reenactment, lupte între daci şi romani, cascadorii ecvestre, ateliere antice, concerte în aer liber dar şi întreceri între voinicii şi „puii de daci” din cetăţile dacice din Alba. Aproape 200 de luptători daci şi romani, nimfe şi gladiatori vor reînvia istoria şi legendele locale spunând într-un mod unic şi inedit poveştile dacilor liberi care au trăit în cetăţile de pe raza judeţului Alba.

Festivalul a debutat, vineri, cu expoziţia de fotografie „Istorie şi identitate locală – Cetatea Singidava” şi un simpozion naţional despre civilizaţia dacică desfăşurate la Casa de Cultură din Cugir. Seara de vineri a fost rezervată muzicii şi teatrului, astfel că de la ora 20,00 pe scena Casei de Cultură din Cugir a avut loc un concert de muzică de cameră al Cvartetului de coarde din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. fesrivalul cetatilor dacice 2016 27De la ora 20,30 Trupa Skepsis a pus în scenă piesa de teatru „Zamolxe – mister păgân”, după un text de Lucian Blaga. Cel mai aşteptat moment al zilei este parada cu torţe, programată la ora 21,30, care deschide festiv Festivalul Cetăţilor Dacice de la Cugir şi în cadrul căreia luptători daci şi romani, gladiatori şi nimfe vor defila pe traseul Casa de Cultură Cugir – Bulevardul Victoriei – Constructorului – Alexandru Sahia – Rozelor – Stadion.

Festivalul Cetăţilor Dacice este o marcă înregistrată a Consiliul Judeţean Alba, fiind cel mai important festival dacic din România. Evenimentul se desfăşoară anual în preajma zilei de Sânziene  (24 iunie) şi are ca scop promovarea tradiţiilor şi potenţialului turistic al judeţului Alba. Festivalul este deja o tradiţie în judeţul Alba şi a ajuns la ce-a de-a X-a ediţie fiind şi o întrecere inedită între flăcăii a cinci localităţi din Alba pe raza cărora s-au aflat importante cetăţi dacice: Cricău, Cetatea de Baltă, Cugir, Ighiu şi Săsciori.

fesrivalul cetatilor dacice 2016 05Cetatea dacică de la Cugir (vechea aşezare dacică Singidava) datează de la sfârşitul secolului al II-lea d. H. fiind, potrivit cercetătorilor, o fortificaţie cu ziduri groase de 2- 3 metri construite din piatră şi pământ. În decursul timpului în această zonă au fost descoperite numeroase locuinţe antice cu un bogat inventar dar şi tezaure compuse din monede de argint. Cea mai importantă descoperire de la Singidava este „mormântul princiar”, aşa cum a fost denumit de arheologi, fiind un mormânt de incineraţie care se presupune că ar fi al conducătorului tribului de daci din zonă. Specialişti au concluzionat după cercetarea inventarului funerar că aristocratul local ar fi fost aşezat într-un impozant car de paradă cu patru roţi, alături de care s-au găsit şi resturile incinerate de la trei cai dar şi o bogată ofrandă constând în vase ceramice, obiecte de aur, argint, fier şi bronz. De asemenea au fost găsite resturile unui coif, ale unei cămăşi de zale, ale unui scut din lemn placat cu piele, o lance, o sabie dreaptă, un pumnal dar şi alte piese de podoabă. După mai multe săpături şi cercetări ale artefactelor descoperite în zona Cugirului, specialiştii au concluzionat că cetatea dacică de la Cugir poate fi identificată cu antica aşezare Singidava menţionată pentru prima dată de geograful antic Ptolemeu.

ORGANIZATORI: Consiliul Judeţean Alba, Primăria Cugir, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba 

PARTENERI: Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Asociaţia Culturală pentru Istorie Vie

Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, Casa de Cultură Cugir, Asociaţia Grupul Skepsis

Primării: Cetatea de Baltă, Cricău, Ighiu, Săsciori 

SPONSORI:  JIDVEI şi Bristot Coffee

 

 

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*