Iani Mitracu, fosta glorie a echipei de fotbal „Unirea” Alba Iulia, a fost înmormântat, miercuri, la Alba Iulia. Înainte de a ajunge la cimitir, sicriul cu trupul neînsuflețit al marelui jucător a fost dus pe stadionul „Cetate”. Aici, în prezența a zeci de oameni care aplaudau, a răsunat imnul echipei „Unirea” iar mașina care transporta sicriul a făcut înconjurul stadionului. Poate, ca un semn divin, în clipa în care lumea scanda numele lui Iani, dintre norii de pe cer a ieșit soarele. Iani Mitracu a murit, duminică, în timpul unui meci de fotbal pe care l-a organizat alături de mai mulți prieteni. Decesul său e o pierdere imensă pentru suflarea fotbalistică și nu numai. Fiica sa a postat pe o rețea de socializare un mesaj emoționant. Mulți știu că, în ultima perioadă, Iani s-a dedicat trup și suflet nepoțelei sale, Ayana, de care era nedespărțit. „Tati…imi pare rau ca te-am pierdut…dar cel mai mult imi pare rau ca te-a pierdut Ayana. Sper ca acolo unde esti sa stii ca pe tine te-a iubit cel mai mult dintre noi toti si intreaba tot timpul de tine. Stiu ca nu ai vrut sa pleci si ca erai fericit cu ea si ai incercat sa nu ne parasesti. Imi pare rau ca nu am apucat sa te imbratisez si sa te vad decat atunci cand a fost prea tarziu. Iti promit ca nu te vom uita niciodata si nu o vom lasa pe Ayana sa te uite. Vom fi maine toti pe stadion sa te salutam si apoi sa ne luam la revedere. Ayana va ramane acasa sa se joace si te asteapta inca sa intri pe usa… Ai fost cel mai bun bunic din lume si asa vei ramane pentru ca esti de neinlocuit. Sper ca acum iti e mai usor pentru ca prea mult te-ai chinuit si te-au chinuit multi aici pe pamant si nu meritai. Te iubim mult, Ayana, mami si Paula”, a scris fiica marelui fotbalist.
Rămas bun, Iani. Dumnezeu să te ocrotească.



















































Fii primul care comentează