„Marea gălăgie” de la Alba Iulia este în plină desfășurare. În cursul zilei de miercuri, 28 mai, Piața Mihai Viteazu din Cetatea Alba Carolina a fost luată cu asalt de sute de tineri din diferite licee din Alba Iulia. Aceștia au fost provocați de Marius Moga și de echipa lui de producători și compozitori, coordonată de Florin Romascu și Rober Magheti să participe la o competiție de percuție. Competiția se va finaliza în Cetate, cu o paradă „ca la Rio de Janeiro”. Cele șapte echipe, fiecare formată din aproximativ 40 de adolescenți, conduse de Adda, What’s Up, Liviu Teodorescu, Loredana Cavasdan, Sorana și Shift, se antrenează pentru a câștiga bătălia finală dintre licee. Bătălia se va tine vineri, 30 mai, pe scena festivalului „Alba Fest”.
„Gălăgia” de astăzi va fi urmată de un workshop de tehnici de canto cu Dana Dorian, de la Vocea României, și unul de improvizaţie scenică, în care tinerii vor afla ce înseamnă să transmită energie atât celor aflaţi în faţa scenei, cât şi producătorilor. Aceste workshop-uri se vor desfășura în cadrul centrului commercial Alba Mall, unde sunt amplasate 7 studiori. Evenimentele fac parte din cadrul celei de-a doua ediții a „Taberei de Muzică”, lansate de Marius Moga și prietenii săi.
„Workshop-ul și Tabăra de Muzică de la Alba Iulia înseamnă enorm pentru mine. Ne dorim să scoatem tinerii din case și să fie o sărbătoare în tot orașul. Asta mi-am dorit, să mobilizez un oraș. Tabăra de muzică e un prilej pentru tineri să învețe cum se face muzica și apoi să aplice. Acum ne concentrăm să folosim unele noi să le folosim în a face muzica.”, a spus Marius Moga.






































Fii primul care comentează