În cursul zilei de joi, 16 mai, albaiulienii care au călătorit cu autobuzul etajat ce aparține Societății de Transport Public din Alba Iulia, au avut parte de o surpriză „istorică” nemaipomenită. Călătorii au dat „nas în nas” cu Avram Iancu, Horea, Camil Velican și multe alte personaje istorice aflate într-un tur al orașului. Personajele au împărțit pliante cu invitații la „Noaptea Muzeelor”, au dat lecții de istorie copiilor și i-au încântat pe cei din autobuz cu cântece precum „Marșul lui Iancu” sau „Treceți batalioane române Carpații”.



Fii primul care comentează