Zona carstică Gârda – Arieșeni, din Munții Apuseni, a fost gazda unei epediții a clubului A.K.P.P. din Finlanda. Această expediție de scufundări în peșteri a fost organizată de Călin Drăgan (S.N.S.- România) și Adrian Pereț (Finlanda). Călin Drăgan ne povestește că ”toată aventura aceasta a început în urmă cu 6 luni, când amicul meu Adrian Pereț m-a întrebat unde se pot face scufundări în peșteră, în România. Mi-a explicat că este vorba de echipa ”Divers of the Dark”, despre care știam, și cunoscându-le activitatea alegerea locului a fost destul de ușoară. Trebuia să fie un loc care să depășească posibilitățile noastre, atât tehnice cât și competențele de scufundare.”
În această expediție, în care cei din Finlanda au șofat peste 2000 de kilometri și au transportat peste două tone de echipament necesare scufundărilor, s-a organizat plonjarea în ”Lacului Morții”, sifonul terminal al peșterii Coiba Mare (peștera cu cea mai lată intrare din România, respectiv 74 de metri). Numele este datorat numărului mare de bușteni care se afla în derivă, pe suprafața cât și la diverse nivele în această galerie scufundată. Acești bușteni acoperă, în prezent, în totalitate suprafața lacului, în așa fel încât pentru a se putea efectua scufundarea au trebui împinși câtiva bușteni pentru a se face un spațiu prin care să se ajungă la apă. Ultima scufundare în acest lac fusese realizată în 1998, până la adâncimea de 35 de metri de către scufundătorii cehi Novak M. și Zaruba I. Echipa de speologi a fost formată din Sami Paakkarinen (Finlanda), Patrik Gronquist (Finlanda) , Adrian Pereț (Finlanda), Andras Kuti (Ungaria), Călin Drăgan (România), Ciubotărescu Christian (România), care au transportat cele peste 250 kg de echipament prin târâșuri, prin semisifoane, peste cascadă pentru ca primii doi să se poată scufunda. 
Sami Paakkarinen spune că „A a fost un proiect epuizant. A luat multe ore transport a echipamentului la locul scufundării. Este și o cascadă înaltă unde a trebuit montată o tiroliană pentru a trece echipamentul pe partea cealaltă a cascadei. Dar, oricum, ne-am scufundat, deși este un sifon care suge apa. Pornește de la un diametru de 20 de metri și devine din ce în ce mai mic, după 30 de metrim. Devine un tunel de presiune, de 1,5 metri lățime și 3-4 metri înălțime. Am instalat 180-200 de metri de fir ghid nou până la adâncimea de 91 de metri dar galeria continuă. Aș spune că este cea mai adâncă galerie scufundată din Romania în prezent. Aici am atins adâncimea maximă la care putem înainta.”
Scufundarea, care durează în jur de 3 ore, din care circa 20 minute se înaintează iar diferența se stă la diverse paliere de decompresie. La adâncime, azotul se dizolvă în sânge și dacă se iese brusc la suprafață acesta se transforma în bule de gaz care înfundă vasele de sânge (astfel, apare boala de decompresie care poate duce la deces). De asemenea scufundătorii de adâncime au folosit Rebreathere, aparate de respirat cu circuit închis, (pentru a folosi mai puține butelii și gaze de respirat). Pentru a se proteja de apa rece, au folosit costume etanșe (Dry suit) cu sisteme de încălzire electrice. În cadrul expediției s-au efectat mai multe scufundări în Izbucul Tăuz , peștera scufundată cu cel mai mare grad de dificultate din România. La 4 octombrie 2002 un speolog scufundător din Polonia, pe nume Rafal Garski, și-a pierdut viața în acest loc. În ianuarie 2006, W. Szymanowski ajunsese la distanța de 375 de metri de la intrare și trecând ramura ascendentă ajunsese la 30 de metri de suprafață. Din păcate, în primăvara acelui an a decedat prin înec într-o peșteră scufundată din Franța, la o adâncime de peste 100 de metri. Asfel, după decesul său și a lui V. Bolek, scufundătorul care ajunsese pentru prima dată la fundul sifonului 2, la adâncimea de 87 de metri, (prin înec într-un lac în Germania), timp de 8 ani nu a mai încercat nimeni să treacă acest sifon. Adrian Pereț ne descrie echipa de vârf: ” Cred că au mii de scufundări, la adâncimi de peste 100 de metri. Ei se duc și fac scufundări în care stau sub apă câte 12 ore pentru decompresie. Nu adâncimea este problema. Adâncimea este doar un număr care-ți spune disciplinat ce trebuie să faci. Până la adâncimea de 20 de metri, în sifonul 2, galeria este destul de largă, 6 metri lățime cu 2-3 metri înălțime. Pe la 20 de metri începe să se îngusteze, și fundul este plin de nisip. Ajunge să fie atât de îngust încât ai un spațiu foarte limitat. Ești la tine cu 5 butelii. Practic nu mai încapi să înoți. Ești la 45 de grade, cu capul în jos, și te târăști pe nisip, cu buteliile frecându-te de tavan. Din punctul meu de vedere este o scufundare foarte dificilă.” Sami Paakkarinen (Finlanda) coordonatorul scufundărilor, a spus la rândul său: 
„Ne-am scufundat la adâncimea de 83 de metri și am continuat explorarea galeriei care mergea ascendent, și am ieșit într-o galerie aerată, care nu mai fusese parcursă nici o dată. Această galerie nouă este de o lungime de aproximativ 200 de metri, și am găsit un nou sifon. Am trecut și acest nou sifon, care era destul de scurt. A urmat un nou sector aerat de circa 80-100 de metri, dar pe acea galerie am întâlnit o cascadă de 4 metri înălțime. Noi ne-am întors de la adâncimea de 55m, dar galeria coboara în continuare. În acel sifon am întins 300 de metri de fir ghid, deci și acel sifon este unul lung.” Medicul Christian Ciubotărescu, președintele Asociației “Sfinx” din Gârda, a conchis: “De asemenea, s-a efectuat o scufundare în izbucul ”Cotețul Dobreștilor”, care însă a fost scurtă din cauza vizibilității scăzute generate de apele tulburi.”
Fii primul care comentează