
Vineri, 23 septembrie 2016, în șanțurile Cetății Alba Carolina, cu mic, cu mare, peste 700 de oameni au alergat, au dansat, s-au mișcat, s-au bucurat și au câștigat la cea de-a treia ediție a CROSULUI EUROPEI. Evenimentul, deja devenit tradiție, a fost așteptat încă de la începutul anului și, sub sloganul ”Este vorba despre noi, cetățeni europeni”, a îndemnat toate persoanele prezente la sport pentru voie bună alături de prieteni. Râsetele celor peste 140 de copii ce au încântat spectatorii cu momente muzicale, alături de entuziasmul și bucuria celor peste 600 de alergători, au animat din plin Cetatea Alba Iulia.
După o promovare intensă a evenimentului, ”CROSUL EUROPEI” a fost o odă a bucuriei și o manifestare la care au alergat participanții de la 12 până la 80 de ani, veniți din Blaj, Bucium, Sebeș, Cugir, și Alba Iulia. O adevărată provocare a fost în acest an faptul că lungimea traseului s-a dublat, iar primii trei finaliști, atât la feminin, cât și la masculin, au câștigat premii și vouchere cadou în valoare de peste 600 de euro. Nici participanții care au reușit să finalizeze o singură tură de traseu nu au fost neglijați fiind medaliați și premiați de către organizatori. Personaje de basm, baloane și figurine din baloane, picturi, flash-mob, competiție sportivă, muzică și voie bună au fost elementele prin care organizatorii au reușit să transmită tuturor celor prezenți ideea că Uniunea Europeană susține activitatea sportivă în familie, alături de prieteni.
Această competiție, la care toți cei prezenți au câștigat, a fost organizată de Centrele Europe Direct Regiunea Centru și Alba Iulia, din cadrul ADR Centru și al Fundației PAEM Alba, cu sprijinul Primăriei municipiului Alba Iulia, al DJST Alba și alături de Consiliul Județean Alba.
Cunoscuta sportivă Ana Rodean și reprezentanții autorităților publice locale, prin vicepreședintele CJ Alba Florin Roman și viceprimarii Paul Voicu și Gabriel Pleșa, au transmis înainte de start, tuturor celor prezenți, mesaje de încurajare și de susținere și au premiat câștigătorii de la această competiție, alături de domnul Simion Crețu. Sute de obiecte promoționale, care să le reamintească de eveniment, au primit toți participanții, fie ei alergători, fie mici dansatori de la cele 3 grădinițe și o școală, prezenți la eveniment.
Un moment emoționant a fost premierea cuplului Suflețel, în vârstă de peste 80 de ani, care au alergat pentru al trei an consecutiv la acest CROS, ținandu-se de mână. Deoarece familia Suflețel reprezintă un simbol al unității europene, un spirit tânăr ce nu ține cont de vârstă, ce trebuie să inspire și să modeleze viitoarele generații, organizatorii au anunțat că la următoarea ediție, marele trofeu se va numi trofeul ”Suflet european” ce se va transmite tuturor celor ce vor sosi primii la linia de finish, urmând ca sufletul european să fie astfel transmis din ediție în ediție.
”Prin fiecare alergător, prin fiecare copil ce a fost azi pe scenă, prin fiecare părinte și bunic care și-a privit încân-tat copilul, prin fiecare voluntar sau membru al echipelor care au muncit la realizarea acestui eveniment, am dat suflet și culoare Cetății. Însă, ca de fiecare dată când organizăm acest eveniment, fie în luna mai, fie în septem-brie, cum a fost în acest an, vremea a avut un rol foarte important pentru buna dispoziție și derularea fără pro-bleme a momentelor programate. Iar azi vremea bună ne-a păstrat optimismul și ne-a ajutat să transmitem tuturor cât de importantă este activitatea sportivă pentru sănătatea noastră și cât de mult contează să ai alături prietenii și familia. După cum știți, întregul traseu al CROSULUI EUROPEI, Cetatea Alba Carolina, este o zonă accesibilă azi datorită reabilitării din ultimii ani prin fonduri europene. De aceea, prin acest eveniment, prin locație, momente și fiecare obiect oferit participanților, susținem și transmitem tuturor mesajul Uniunii Europene, care prin acțiunile sale investește în informarea generațiilor de cetățeni, în dezvoltarea investițiilor locale la care să contribuie fiecare pentru creșterea numărului de locuri de muncă, dar și în crearea unor spații de agrement și revitalizarea unor locații istorice cum e Cetatea Alba Iulia”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
”Așa vede un European lucrurile si viata, in general: mai activ, mai prezent, mai sanatos. O paralelă modernă și corectă, cred eu, la clasicul olimpic: citius, altius, fortius. Faptul că se întâmplă, iată, pentru a 3-a oară, aici, În Cetate, ne dă dreptul să credem că suntem europeni 100% și pe partea asta. Iar numărul mare de participanți e și el un detaliu pozitiv, un semn ca românul știe și el, ca orice neamț, francez, austriac să se bucure de un eveni-ment ca acesta, de sport, de prieteni, de locuri…”, a declarat domnul Mircea Hava, primarul Municipiului Alba Iulia.
Marii câștigători ai acestei ediții a Crosului Europei au fost:
Masculin:
Locul I – Fleșer George
Locul II – Lupșa Alexandru
Locul III – Davidaș Claudiu
Feminin:
Locul I – Boholțan Alina
Locul II – Molnar Bianca
Locul III – Panța Roxana
La buna organizare a evenimentului au mai contribuit: Inspectoratul Școlar Județean împreună cu școlile și liceele din municipiu, Crucea Roșie Filiala Alba, SJA Alba și IJJ Alba. Mediatizarea evenimentului a fost asigurată de partenerii media: ziarele Unirea și Apulum, Alba Carolina TV, KTV și, Radio Reîntregirea, Ardeleanul FM, Atlas FM și Radio Unirea, precum și de portalele de știri și sport: Alba 24, Știri și reportaje Alba, ProALBA și Plaiu Luminatu. La premiile acordate finaliștilor și celorlalte categorii de participanți au contribuit și sponsorii:Pepsi, Mercur Group, CTC Store, Cora Trade Center, și Cafeneaua 3Est.
Fii primul care comentează