Cea de a noua ediție a Festivalul Cetăților Dacice, ce se desfășoară în acest weekend la Cricău, a debutat joi, 18 iunie, la Alba Iulia, cu o super paradă de noapte. Luptătorii daci și romani, împreună cu nimfele și trei gladiatori, au defilat prin Cetatea Alba Carolina și pe Bulevardul Transilvaniei, înarmați cu torțe. Parada a avut ca scop promovarea festivalului. Aceștia au împărțit pliante și au mediatizat spectacolele de reenactment, luptele între daci și romani, expozițiile, atelierele antice, concertele, întrecerile dacice între echipele de voinici ale cetăţilor dacice din Alba, precum și toate manifestările ce vor avea loc în zilele următoare la Cricău.
Aproape 200 de luptători daci şi romani, nimfe şi gladiatori dar şi zeci de voinici vânjoşi din cetăţile dacice din Alba vor reînvia istoria şi legendele locale în cel mai important festival dacic din România – Festivalul Cetăţilor Dacice. Luptele între daci şi romani, cascadoriile ecvestre şi concertele în aer liber vor fi ingredientele principale ale festivalului. Şi nu putea să lipsească la un eveniment cu aromă de istorie o trupă care a scris istorie în muzica românească: PHOENIX. Iar dacii liberi au nevoie şi de tarabostes de seamă care să conducă întrecerile şi petrecerile: Buzdugan şi Morar, cei mai „Zu” prezentatori radio.
Vineri festivalul va debuta cu o expoziţie de fotografie şi o conferinţă despre civilizaţia dacică desfăşurate la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, iar după-amiază manifestările se mută la Cricău, unde la Şcoala Gimnazială “Decebal” au loc Întrecerile generaţiei “pui de dac”- un concurs de cultură generală despre istoria daco-romană.
Sâmbătă manifestările se desfăşoară doar la Cricău unde reînvie vechiul Apoulon prin deschiderea taberei de reenactment. În cadrul acesteia vor avea loc ateliere antice de: monetărie, fierărie, olărit, tir cu arcul, aruncarea suliţei, jocuri antice, pielărie, producerea şi repararea echipamentelor militare antice şi coafură antică. Seara se va încheia cu concerte în aer liber ale trupelor Gino & Band şi Poarta 3, atracţia fiind trupa Phoenix care va concerta începând cu ora 21,00 pe scena amenajată pe stadionul din Cricău. Spectacolul va continua până spre miezul nopţii cu Rugul lui Zamolxe, un ritual de incinerare şi dansul frumoaselor nimfe.
Duminică gazdele Festivalului Cetăţilor Dacice vor fi Daniel Buzdugan şi Mihai Morar, iar manifestările vor cuprinde întrecerile dacice între echipele de voinici ale cetăţilor dacice din Alba, reenactment istoric, luptele între daci şi romani sau concertele în aer liber de folclor susţinute de Ansamblul folcloric al judeţului Alba şi Ansamblul Dor Cricăuan. Numărul forte al zilei va fi susţinut de trupa de cascadori condusă de actorul Ciprian Dumitraşcu. Ei vor prezenta numere de cascadorii ecvestre şi lupte dacice într-un spectacol inedit intitulat Civilizaţii Nemuritoare.
Aflat în acest an la a IX-a ediţie Festivalul Cetăţilor Dacice este o marcă înregistrată a Consiliul Judeţean Alba. Evenimentul se desfăşoară anual în preajma zilei de Sânziene (24 iunie) şi are ca scop promovarea tradiţiilor şi potenţialului turistic al judeţului Alba. Desfăşurat sub forma unor întreceri dacice festivalul este atât un eveniment cultural-artistic de bun gust cât şi o întrecere inedită între flăcăii a cinci localităţi din Alba pe raza cărora s-au aflat importante cetăţi dacice: Cricău, Cetatea de Baltă, Cugir, Ighiu şi Săsciori.
AICI găsiți PROGRAMUL COMPLET al Festivalului Cetăților Dacice










































Fii primul care comentează