Marți, 28 aprilie, în cadrul centrului comercial Alba Mall s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Campaniei ECOol, lansată și în acest an în toate liceele din județul Alba. Parada de modă ECO „Green Fashion Show” a reunit elevi de la 13 licee din Alba. 18 grupuri de elevi au adus pe scenă unele din cele mai frumoase, pline de culoare și mai îndrăznețe costume reaizate din materiale reciclabile. Toate aceste creații au fost realizate din saci menajeri, CD-uri, plastic, aluminiu, carton etc. Fiecare grup înscris în concurs a trebuit să refolosească, în cel mai creativ mod, deșeuri din mediul înconjurător, transformându-le în îmbrăcăminte.
Premiile puse în joc au fost următoarele:
– Premiul pentru cel mai bun spectacol, premiul pentru cea mai bună colecție de costume și premiul pentru cel mai convingător mesaj eco, vor fi acordate la nivel de echipă și vor consta în participarea într-o excursie tematică.
– Premii individuale pentru designerii celor mai apreciate costume vor consta în participarea la spectacole de muzică și la formări în domeniul creației vestimentare.
– Premii individuale pentru cele mai bune prezențe scenice vor consta în ședințe foto realizate de profesioniști ai fotografiei.
– Premii individuale pentru popularitate, alese în urma unui vot online pe pagina de Facebook a Campaniei ECOol, vor consta în invitații la Festivalul Blaj Alive.
Participanții au defilat pe rând pe scenă, încercând să impresioneze juriul format din Ioana Bogățan, directorul Teatrului de Păpuși Alba, Laura Mârza, reprezentant Primăria Alba Iulia, Viorica Boitor, artist plastic și specialist în design vestimentar la Centrul de Cultură „Augustin Bena” din Alba, Romulus Oprișcan, profesionist în arta fotografică și manager la Autografo, Alina Hărăguș, manager Tao Media și Codruța Lodroman, reprezentat al Inspectoratului Școlar Județean Alba.
În pauza de jurizare publicul a avut ocazia de a dansa și cânta, timo de aproape o oră, alături de trupa MAXIM.
Jurații au urmărit cu atenție spectacolul și au decis câștigătorii:
Premiul pentru cel mai bun spectacol – Echipa „GR8 STYLE”, de la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud
Premiul pentru Cea mai bună colecție – Echipa „Fashion Time”, Colegiul Național „David Prodan”, Cugir
Premiul pentru Cel mai convingător mesaj – Echipa „Universe of Nature”, Colegiul „Dr. Lazăr Chirilă”, Baia de Arieș
Cel mai talentat designer:
Daiana David – Liceul „HCC” Abrud
Lorena Bogdan Antonia – Liceul de Arte Regina Maria
Larisa Herțeg – Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș
Alexandra Avram – Colegiul Naţional „I.M. Clain” Blaj
Cea mai bună creație vestimentară:
Denisa Ispas – Liceul Tehnologic Sebeș
Răzvan Bojoc – Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș
Taisia Carbuț – Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia
Alina Oargă – Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia
Georgiana Pașca – Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia
Cea mai bună prezență scenică:
Roxana Urdă – Colegiul Naţional „I.M. Clain” Blaj
Denisa Băcăințan – Colegiul Național „David Prodan” Cugir
Adriana Iordache – Liceul Sportiv Alba Iulia
Mihaela Ioani – Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş
Mădălina Răduț – Colegiul Național „David Prodan” Cugir

































































































































































































































































































































































































Fii primul care comentează