După trei zile de de momente nemaipomenite, spectacol, dans și culoare, Festivalul Internațional de Folclor a continuat la Aiud și duminică, 9 august, cu tradiționala paradă a portului popular, un moment în care locuitorii orașului au admirat costumele populare specifice fiecărei țari participante la acest eveniment inedit. Ansamblurile din România, Serbia, Ungaria, Slovacia, Spania, Turcia, Kyrgyzstan, Mexic, Paraguay și Columbia au mărsăluit pe străzi spre bucuria localnicilor care au avut parte de scene care mai de care mai încântătoare. Totul a continuat către seară cu un spectacol folcloric având în prim plan toate aceste ansambluri.
Festivalul se încheie marți, 11 august, cu un spectacol de gală la care vor participa toate ansamblurile folclorice și se vor înmâna diplome și cupe de către primarul municipiului Aiud, Mihai Horațiu Josan. Ca și în anii precedenți, organizatorii Festivalului Internațional de Folclor sunt Primăria și Consiliul Local Aiud, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Centrul de Cultură – Alba „Augustin Bena” și Consiliul Județean Alba.Ne exprimăm convingerea că și în acest an vom dovedi că Aiudul își merită titulatura de Oraș al Artelor, iar ansamblurile folclorice prezente în municipiul nostru, vor descoperi o atmosferă culturală de excepție și o comunitate aiudeană primitoare și iubitoare de folclor, afirmă organizatorii.

































































Fii primul care comentează