Foto: Exerciţiu demonstrativ la IPJ Alba cu ocazia „Zilei Poliţiei Române”

ziua portilor deschise 62Luni, 24 martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat „Ziua Porţilor Deschise”, eveniment organizat în contextul sărbătoririi, la data de 25 martie, a Zilei Poliţiei Române. Astfel, începând cu ora 10,00, poliţiştii au primit vizita a peste 150 de elevi şi preşcolari ai unităţilor de învăţământ din Alba Iulia care au aflat mai multe despre munca de poliţie, au putut să vadă tehnica din dotare şi au vizitat dispeceratul 112. La ora 12,00, micii noștri vizitatori au fost spectatori la un exerciţiu demonstrativ care a constat în interceptarea şi blocarea în trafic a unui autovehicul în care se afla un infractor periculos, scăpat de sub escortă.

Exerciţiul s-a desfășurat după următorul scenariu:

„Printr-un apel la 112, este anunţată fuga de sub escortă a unui infractor periculos, care se deplasează cu un autoturism de culoare neagră. Imediat sunt alertate toate efectivele din teren, autoturismul suspect este identificat în trafic, la intrare în municipiul Alba Iulia şi, întrucât nu a oprit la semnalele poliţiştilor, în urmărirea lui a pornit un echipaj din dispozitivul de ordine şi siguranţă publică. În acelaşi timp au fost luate măsuri pentru realizarea dispozitivului de interceptare/blocare a autoturismului suspect, prin închiderea căilor rutiere. Autoturismul urmărit este oprit de poliţiştii de la rutieră iar poliţiştii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au intervenit pentru prinderea suspecţilor.

Persoanele urmărite sunt dezarmate, imobilizate, controlate şi urcate în autospeciala de intervenţie a luptătorilor SAS”

Demonstraţia poliţiştilor s-a bucurat de un real succes iar spectatorii şi-au exprimat încântarea, răsplătindu-i cu aplauze şi cu urări de „La mulţi ani!”

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*