Foto: Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a aniversat 93 de ani de la înfiinţare

Momente de emoţie, joi, la Alba Iulia unde s-au aniversat 93 de ani de la infintarea uneia dintre cele mai elitiste unităţi de învăţământ din România. Înfiinţat în 1919, liceul a funcţionat până în 1940 la Târgu Mureş iar între anii 1940 şi 1946 la Timişoara. Din 1975 a functioant în Alba Iulia iar de pe băncile sale au ieşit zeci şi zeci de promoţii de elevi militari eminenţi. Aniversarea celor 93 de ani a fost marcată în faţa statuii lui Mihai Viteazul din Cetatea Alba Iulia, acolo unde au fost prezente oficialităţi, elevi şi profesori ai Colegiului dar şi albaiulieni care au ţinut să asiste la acest moment festiv. Au fost depuse coroane şi jerbe iar cei prezenţi au asistat şi la o paradă a elevilor militari. Între oficialităţile prezente la eveniment s-au numărat primarul Mircea Hava, viceprimarul Paul Voicu, vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman, deputaţii Teodor Atanasiu şi Calin Potor dar şi rectorul Universităţii din Alba Iulia, Daniel Breaz. Tot joi, între orele 13.00 şi 15.00, la Colegiul Liceal Militar „Mihai Viteazul” a fost programată şi o Zi a Porţilor Deschise.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*