In cursul acestei seri, la Casa de Cultura a Studentilor din Alba Iulia, intr-o atmosfera plina de daruire, a avut loc cea de a II-a editie a „Voluntariat pentru SM”, in cadrul careia au fost premiati cei mai buni voluntari. In cadrul evenimentului, cei prezenti au avut parte si de cateva frumoase momente artistice. Pe scena au urcat cei de la Teatrul Skepsis, care au prezentat o piesa de teatru umoristica, Darius Campan cu un moment de stand up comedy, dar si Miruna Bianu care i-a incantat pe cei prezenti cu muzica ei.
Voluntariat pentru SM este un eveniment dedicat promovării ideii de voluntariat în domeniul sănătatii și în special a voluntariatului pentru persoanele suferinde de Scleroză Multiplă.
Iata, mai jos, lista premiantilor si o galerie foto de la eveniment.
| Nume | Prenume | Text |
| Arsîn | Mihai | Se acordă domnului Mihai Arsîn premiul I pentru întreaga activitate de voluntariat desfășurată în anul 2012 |
| Moldovan | Bianca Lorena | Se acordă domnișoarei Bianca Lorena Moldovan premiul II pentru întreaga activitate de voluntariat desfășurată în anul 2012 |
| Mînzat | Alexandra Olimpia | Se acordă domnișoarei Alexandra Olimpia Mînzat premiul III pentru întreaga activitate de voluntariat desfășurată în anul 2012 |
| Fleșeru | Cristian | Se acordă domnului Cristian Fleșeru premiul de „Promovare invovativă” pentru simțul de creație și promovare continuă a asociației asociației |
|
Cel mai responsabil |
||
| Szell | Ioana Viorica | Se acordă domnișoarei Ioana Viorica Szell premiul „Responsabilitate” pentru dăruire și inițiativă în activitatea de voluntariat a asociației. |
|
Cel mai permanent |
||
| Pascu | Cristina Elena | Se acordă domnișoarei Cristina Elena Pascu premiul „Permanență” pentru prezență activă și constantă în programul de permanență al asociației. |
|
Navetist |
||
| Hăbian | Alexandra Nicoleta | Se acordă domnișoarei Alexandra Hăbian premiul „Voluntarul navetist” pentru efortul de a participa la activitățile asociației. |
| Rusu | Ștefan Dumitru | Se acordă domnului Ștefan Rusu premiul „Voluntarul navetist” pentru efortul de a participa la activitățile asociației. |
| Danciu | Alina-Silvia | Se acordă domnișoarei Alina Danciu premiul „Voluntarul navetist” pentru efortul de a participa la activitățile asociației. |
| Maruneac | Diana-Maria | Se acordă domnișoarei Diana Maruneac premiul „Voluntarul navetist” pentru efortul de a participa la activitățile asociației. |
|
Boboc |
||
| Obrejan | Cristina | Se acordă domnișoarei Cristina Obrejan premiul „Voluntarul Boboc” |
|
Senior |
||
| Marc | Simona Elisabeta | Se acordă domnișoarei Simona Elisabeta Marc premiul „Voluntarul Senior” |
|
Junior |
||
| Cordon | Andreea Anamaria | Se acordă domnișoarei Andreea Anamaria Cordon premiul „Voluntarul Junior” |
| Călin | Vlad Alexandru | Se acordă domnului Vlad Alexandru Călin premiul „Voluntarul Junior” |
| Borza | Daniel | Se acordă domnului Daniel Borza premiul „Voluntarul Junior” . |
| Recrutor | ||
| Szell | Ana Maria | Se acordă domnișoarei Ana Maria Szell premiul „Voluntarul Recrutor” pentru întreaga activitate de recrutare de noi voluntari în asociație . |
|
Reactivat |
||
| Badea | Ligia Rebeca | Se acordă domnișoarei Ligia-Rebeca Badea premiul „Voluntar Reactivat” pentru revenirea în sânul asociației . |
| Mariț | Anamaria | Se acordă domnișoarei Anamaria Mariț premiul „Voluntar Reactivat” pentru revenirea în sânul asociației |
| Loghin | Raluca-Adriana | Se acordă domnișoarei Raluca-Adriana Loghin premiul „Voluntar Reactivat” pentru revenirea în sânul asociației |
|
Tace și Face |
||
| Leah | Maria Magdalena | Se acordă domnișoarei Maria Magdalena Leah premiul „Tace și Face” pentru deosebita implicare și îndeplinire a sarcinilor în activitatea asociației |
| Lăscuș | Iosif Alexandru | Se acordă domnului Iosif Alexandrul Lăscuș premiul „Tace și Face” pentru deosebita implicare și îndeplinire a sarcinilor în activitatea asociației |
|
Artist |
||
| Leah | Anamaria | Se acordă domnișoarei Anamaria Leah premiul „Voluntar Artist” pentru talentul artistic dovedit în asociație |
|
Foundraiser |
||
| Cristea | Elena | Se acordă domnișoarei Elena Cristea premiul „Voluntar Foundraiser” pentru activitatea de strângere de fonduri în asociație |
|
Cel mai implicat |
||
| Oroian | Ioana Maria | Se acordă domnișoarei Ioana Maria Oroian premiul „Voluntar implicat” pentru implicare și devotament în activitățile asociaței |
|
Voluntarul Spontan |
||
| Oaida | Mirela Elena | Se acordă domnișoarei Mirela Elena Oaida premiul „Voluntar Spontan” pentru spontaneitatea de care dă dovadă în activitatea asociației |
|
Promovare inovativă |
||
| Crișan | Octavian | Se acordă domnului Octavian Crișan premiul pentru „Cel mai popular voluntar” |



































Fii primul care comentează