Vineri, 19 iunie 2015, de la orele 20:30, la Alba Iulia s-a dat startul unei noi ediții a Sărbătorii Muzicii. Seara a fost deschisă de cvartetul de naiuri Transition. Mai târziu, cei prezenți în Piața Cetății din Alba Iulia au avut parte de un superb spectacol oferit de Maria Buză și Taraful George Pătrașcu. Aceștia au trecut prin istoria muzicii europene de la șansonetele franțuzești la profunzimea pieselor Maria Tănase, de la ecourile Marlene Dietrich la rezonanța romanțelor Ioanei Radu, având un open act îndrăzneț.
Organizatorii au pus 1500 de scaune la dispoziția publicului.
Sărbătoarea Muzicii pune accentul pe formule culturale contemporane şi pe capacitatea de a stimula creativitatea prin implicarea artiştilor locali, nationali şi europeni care au o importanţă însemnată.
Următoarele două zile ale Sărbătorii Muzicii, la fel ca și prima, vor fi dedicate 100% muzicii românești.
Sâmbătă, începând cu ora 21:00, are loc o desfășurare impresionantă de forțe muzicale. Este vorba de la Traviata, un spectacol grandios montat în aer liber, în Cetate. Opera Națională Română de Stat Cluj-Napoca va transpune Cetatea Alba Carolina într-o imensă scenă de operă, un veritabil auditorium de muzic clasică, în ritmul muzicii personajelor inspirate din romanul Dama cu camelii de Alexandre Dumas fiul. Albaiulienii vor avea parte la final de un spectacol piro-muzical grandios, in deplin acord cu partitura operei.
Duminică, de la 20.30, Ionel Tudor și Big Band-ul Radiodifuziunii Romane dau măsura exactă a talentului dus dincolo de limita pasiunii. Big Band-ul Societății Române de Radiodifuziune a fost înfijnțat în urmă cu peste cinci decenii și a fost gazda unor maeștrii importanți, dirijori și compozitori, precum Sile Dinicu, Ionel Cristinoiu și în prezent Ionel Tudor.
























































Fii primul care comentează