Consiliul Judetean Alba organizează în perioada 20-22 mai 2016, cea de-a VII-a a ediţie a Târgului „Gustos de Alba”, eveniment care are ca scop creşterea competitivităţii producătorilor autohtoni din industria de profil alimentar şi promovarea valorilor tradiţionale culinare locale. Ca în fiecare an, şi de această data, producători din toate zonele judeţului sunt prezenţi pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina din Alba Iulia, cu bunătăţi tradiţionale din toate domeniile: panificație, patiserie, prelucrarea cărnii și a laptelui, apicultură, legumicultură, vinificație. Vor fi prezentate și expuse pentru degustare și vânzare specialități gastronomice locale, iar micii fermieri vor aduce legume și fructe proaspete de sezon.
FOTO, LA FINALUL ARTICOLULUI!
Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor avea ocazia să asiste la diverse demonstrații și concursuri pe teme culinare, putand vedea cum sunt pregătite o serie de preparate culinare reprezentative pentru bucătăria judeţului Alba, la ateliere culinare în care copii de vârstă preşcolară şi elevi ai Colegiului Economic Dionisie Pop Martian din Alba Iulia vor reînvia gustul autentic pregătind pe loc “dulciurile copilăriei”, un nutriționist va oferi sfaturi pentru o alimentaţie sănătoasă, urmate de o demonstraţie de smoothie din legume şi fructe în diverse combinaţii, cu numeroase beneficii pentru organism, atat la copii, cat si la adulti. De asemenea, un spectacol de dans modern oferit de copiii din cadrul Şcolii de dans Chirilă din Alba Iulia va întregi programul acestui eveniment.
Târgul Gustos de Alba va putea fi vizitat, între 20 și 22 mai, între orele 10.00 – 18.00, în spaţiul expoziţional din Latura de Vest a Cetății Alba Carolina.
PROGRAM
Vineri, 20 mai 2016
11.00 Deschiderea Târgului „Gustos de Alba”
12.00 Bucătăria fără foc-atelier culinar
13.00 Gustos și sănătos-sfatul nutriționistului
Sâmbătă, 21 mai 2016
11.30 Atelier culinar pentru copii
12.30 Spectacol de dans modern
14.00 Recunoaște condimentul-concurs
15.00 Demonstrații culinare-Înturnat de cărări
16.00 Vinurile județului-prezentare și degustare
Duminică, 22 mai 2016
12.00 Legumele vesele-concurs
12.30 Vinurile județului-prezentare și degustare
13.00 Platoul cel mai gustos-concurs
14.00 Demonstrații culinare-ceaun
























































Fii primul care comentează