Fotbalul feminin românesc onorează județul Alba

fotbal femininDouă evenimente majore ale fotbalului feminin din România, organizate în anul 2013, pune județul Alba in statutul de gazdă. Olimpiada Națională a Sportului Școlar își va desfășura etapa finală pentru licee, la fotbal feminin pe teren redus, în perioada 7-9 iunie, iar în același week-end, duminică – 9 iunie, la Alba Iulia pe Stadionul Cetate, se va disputa finala națională de Cupa României la fotbal feminin!

În acest an va începe și programul de dezvoltare al fotbalului feminin din România, care se va derula pe parcursul a patru ani, pe baza proiectului aprobat de FRF și UEFA, iar AJF Alba ca asociație județeană implicată în primul an al acestui program, pe lângă onoarea de a fi gazda acestor evenimente majore, conștientizează provocarea, responsabilitatea care îi revine. Nu în fiecare an vom avea parte de așa ceva, iar asta ne obligă să ne facem temele de casă cât mai bine!

Județul Alba și Capitala Marii Uniri – Municipiul Alba Iulia, are ce să ofere în acest moment tuturor celor care vizitează aceste zone ca simpli turiști și de aceea sperăm ca pe lângă evenimentele marcante ale fotbalului feminin pe care le-am menționat, toți cei prezenți la ele, din orice colț al țării veniți, să aprecieze nu doar jocurile de fotbal programate, dar și ceea ce suntem, sau ce putem oferi!

Sunt invitați și așteptați iubitori ai fotbalului, sau turiști care vor să vadă și fotbal, să fiți prezenți la aceste momente ale fotbalului feminin din România, în iunie 2013!

Sursa: ajfalba.ro

Despre Redacția ProAlba 37627 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*