Florin Roman a fost cooptat în structurile de conducere centrale ale Partidului Național Liberal

florin romanPartidul Național Liberal a fost și este un partid în care munca și meritocrația sunt recunoscute și promovate, atât în ceea ce privește activitatea partidului în societatea românească, cât și în privința evoluției interne a partidului. Astfel, nu trebuie să mire pe nimeni faptul că una dintre cele mai puternice organizații a Partidului Național Liberal (poate, chiar, cea mai puternică), și ne referim aici la PNL Alba, a dat în ultimii ani câțiva dintre liderii naționali ai partidului. Dacă în ceea ce-i privește pe mai experimentații Teodor Atanasiu și Mircea Hava (senator PNL de Alba, respectiv primarul PNL al municipiului Alba Iulia) nu mai este niciun dubiu că sunt doi lideri marcanți, la nivel național, ai Partidului Național Liberal, iată că în ultima vreme PNL Alba continuă să ofere lideri pentru Partidul Național Liberal, dovedind astfel că rămâne o organizație fanion pentru Partidul Național Liberal, o organizație care știe să mobilizeze electoratul de dreapta din județul Alba. Și ne referim aici la faptul că resursele umane tinere plecate din PNL Alba ajung să ocupe poziții de conducere în structurile naționale ale PNL. După Dan Motreanu (fostul lider al TNL Alba) ajuns vicepreședinte al PNL, este acum rândul lui Florin Roman (copreședinte PNL Alba Iulia) să treacă în structurile de conducere centrale ale PNL, din poziția de secretar general adjunct al Partidului Național Liberal. După decizia conducerii centrale a partidului, în noua sa calitate, Florin Roman devine încă un nume pe care PNL Alba îl propune structurilor de conducere naționale ale PNL, având atribuții politice de coordonare la nivelul organizațiilor județene de partid.

Toate acestea dovedesc încă o data că, într-un județ în care politicile de dreapta sunt bine primite (și ne referim aici, evident, la județul Alba), organizația județeană a Partidului Național Liberal știe să lucreze în interesul cetățenilor și să promoveze elite tinere care să facă față cu brio, pe viitor, noilor provocări politice și administrative.

Biroul de Presă al PNL Alba

 

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*