Fetiță de 11 ani bătută până la sânge de mama sa

Un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă, marţi, 21 august, la ora 13.15, pe strada Corniştei din municipiul Alba Iulia deoarece, printr-un apel la 112, se semnalase faptul că un copil ar fi fost bătut de unul dintre părinţi. La faţa locului jandarmii au identificat o fetiţă în vârstă de 11 ani care prezenta urme de sângerare la nivelul feţei ca urmare a unor lovituri primite chiar de la mama sa. Un martor la întregul eveniment a declarat verbal că minora fusese bătută în stradă, faţa porţii casei sale şi lăsată apoi fără supraveghere. Impresionat de drama fetei acesta a invitat-o la el în curte după care a solicitat ajutor prin apelarea numărului unic 112. În continuarea verificărilor în cauză a fost identificată mama copilului – B. Simona ( 37 de ani) din Alba Iulia – care a recunoscut că „şi-a educat fizic fata” pentru că  „ nu a ascultat-o şi a fost obraznică”. Pe numele acesteia au fost efectuate actele premergătoare începerii urmăririi penale fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, urmând ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia să continue cercetările. Totodată, cazul se va afla şi în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba în vederea luării măsurii de acordare în regim de urgenţă a asistenţei şi protecţiei instituţionale a minorei.раскруткакак взломать одноклассников

Despre Redacția ProAlba 35911 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*