Festivalul “Armoniile Copilăriei”, un eveniment care onorează tradiția muzicală a municipiului Alba Iulia

Aflat la cea de-a III-a ediție, 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 „𝐀𝐫𝐦𝐨𝐧𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐥𝐚̆𝐫𝐢𝐞𝐢” a fost, și în acest an, o frumoasă punte între educație, cultură și bucuria de a crea împreună. Evenimentul, desfășurat în perioada 13–15 iunie, a adus în prim-plan talentul și sensibilitatea copiilor și tinerilor, oferindu-le ocazia de a se exprima prin muzică și de a cunoaște frumusețea patrimoniului coral clasic și folcloric.

Deschiderea festivalului a avut loc vineri, 13 iunie, cu o seară specială dedicată studenților secției de Muzică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, un moment plin de emoție și rafinament, în care viitorii artiști ai scenei muzicale au oferit publicului interpretări care au îmbinat profesionalismul cu entuziasmul începutului de drum.

Sâmbătă, 14 iunie, publicul s-a bucurat de un concert de excepție susținut de Cvartetul de coarde al Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, o formație camerală tânără, dar deja recunoscută pentru expresivitatea și dăruirea artistică. În aceeași seară, Corul de Copii al Radiodifuziunii Române (Corul de Copii Radio) a încântat audiența prin prestația sa impecabilă și energia molipsitoare a celor mici.

Duminică, 15 iunie, festivalul și-a atins apogeul printr-un concert plin de culoare și emoție susținut pe scena Casei de Cultură a Studenților, unde au evoluat patru coruri de copii din Alba Iulia: Corul de Copii al Parohiei Centru – Alba Iulia, Corul de Copii „Prietenia” și Corul de Copii „Belcanto” ale Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, precum și binecunoscutul Cor de Copii „Theotokos”, cu o activitate neîntreruptă de peste 37 de ani în cadrul Parohiei Ortodoxe Maieri I.

Prin muzica lor, acești tineri artiști au reușit să redea farmecul copilăriei și să creeze o atmosferă de comuniune, într-un spațiu în care cultura, educația și spiritul comunitar au fost la ele acasă. Festivalul a fost organizat de Fundația Theotokos, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, și rămâne un proiect care onorează tradiția muzicală a orașului și oferă tinerelor generații un cadru prielnic de formare, exprimare și afirmare artistică.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*