Mă încearcă uneori un sentiment bizar şi nefiresc, referitor la „ţara mea de glorii, ţara mea de dor”,cum bine tălmăcea Mihai Eminescu. Că, în ceea ce priveşte „la trecutu-ţi mare, mare viitor…” ne aflăm încă într-o mare nebuloasă. Trecutul e apus, viitorul s-a cam pierdut pe drum,iar,cât despre prezent, se vede treaba că ne cam batem joc de el. România este, cred, eminamente, o ţară paradoxală şi plină de contrarii de nefiresc. În România nu contează omul ca persoană, cu drepturile şi nevoile lui, ci mai degrabă omul ca masă de manevră, cu obligaţii şi poveri cât nu poate duce. În România,marea majoritate a instituţiilor statului nu sunt percepute ca un loc care iţi reprezintă o garanţie socială, o anume facilitate, ci mai degrabă ca o sperietoare, care te umileşte, te harţuieşte şi te mai şi fură nonşalant, la buzunare şi drepturi legitime.
În România,poţi să îţi dai masteratul în Drept sau inginerie aero spaţială şi să obţii mai lesne un job la o shaormerie, dar poţi fi şi mai tâmpiţel si cu puţină carte şi să ajungi un influent director, pe un post cu „dedicaţie”. În România cetăţeanul nu există pentru stat, decât probabil la stat la coadă, cotizând tot la stat, sau,din 5 în 5 ani, ca masă electorală, într-o cabină de vot. În România termenul de „bătrân bolnav” reprezintă un pleonasm, pentru că şi majoritatea spitalelor pot fi subiecte reale pentru scenarii de filme horror. În România,o mică evaziune fiscală a unui magazinaş de cartier, sau furtul unei biciclete, este ceva obişnuit, atâta timp cât „baieţii deştepţi” devalizează bănci, vând pe moca industrii şi fură zeci de mii de hectare de pădure. În România,bătrânii noştri, stau parcă la o coadă apocaliptică, înaintea surghiunului călăului, aşteptându-şi umili sfârşitul, cocoşaţi fiecare de povara crucii lor, după o viaţă trăită în muncă şi demnitate. Şi cum să nu te încerce un sentiment de milă, amestecată cu ciudă şi mirare, când te simţi tot mai mult fără de ţară în ţara ta? Ne naştem copii visători şi murim bătrâni plătotori de taxe şi impozite. Copiii-ţi sunt plecaţi departe, te trezesti cu casa goală, mângâiere nu mai ai, ţi-a venit pensia, îţi faci o cruce, rosteşti o rugăciune şi te întrebi dacă şi mâine o să te mai trezeşti sănătos din pat.
Noapte buna, române fară de ţară, chiar în ţara ta!
Bogdan Bilegan
Fii primul care comentează