Evz: Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR: „Accesul la credite, dificil şi costisitor”

Prof. Univ. Dr. Ovidiu Nicolescu, pre­şedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din Romania (CNIPMMR), vorbeşte despre im­portanţa semnalelor pozitive pentru investitori şi necesitatea repornirii mineritului pentru economie.

EVZ: Care este situaţia IMM-urilor din România în acest moment?
Ovidiu Nicolescu: În condiţiile în care economia românească se străduieşte să iasă din criză, iar anul trecut, pe ansamblul economiei, s-a înregistrat un uşor progres – o creştere a PIB-ului de 2,5% – situaţia întreprinderilor mici şi mijlocii este mult mai dificilă. Ca de obicei, în condiţii de criză, cei care sunt mai mici suportă mai greu criza şi ies mai greu din această situaţie. Întreprinzătorii români au costuri de circa 2,5 mai mari decât media europeană. Al motiv este întârzierea mare la absorbţia fondurilor structurale.

Ce soluţii vedeţi acum pentru relansarea economică?
Trebuie pus accent pe relansarea procesului investiţional. Singura direcţie majoră care poate să determine revigorarea sectorului de IMM-uri este intensificarea investiţiilor. Trebuie să amplificăm gradul de atractivitate al mediului de afaceri din România pentru a atrage mai multe investiţii străine şi pentru a face ca puţinii investitori care au resurse de investiţii să aibă încrederea necesară. Este foarte important ca sistemul bancar din România, care, din păcate, în proporţie de 93% aparţine capitalului străin, să ofere producătorilor aceleaşi condiţii de creditare cum oferă în ţările de baştină – în Austria sau Franţa.

Tema favorită din actualitatea economică o reprezintă investiţiile în minerit. Cum credeţi că se va schimba abordarea noului Guvern?
Când spun că prioritatea numărul unu o reprezintă relansarea procesului investiţional am în vedere atât zonele tradiţionale de investiţii, în special cele legate de resursa umană calificată, cât şi zonele care au apărut mai recent ca atractive – în special zona mineritului. Eu sper ca acest Guvern să-şi reconsidere poziţia, nu la modul teoretic, ci prin încurajarea proiectelor care există.

Care credeţi că este potenţialul proiectului Roşia Montană?
Atenţia acordată de fosta guvernare proiectului minier şi nuanţarea actualilor guvernanţi are, în opinia noastră, două semnificaţii. Prima se referă la efectele concrete ale aprobării şi implementării acestui proiect, care va însemna nişte zeci de întreprinderi mici şi mijlocii ce vor fi legate direct de exploatarea minieră prin serviciile oferite în diverse domenii. Va însemna nişte mii de locuri de muncă directe şi indirecte.

Care credeţi că va fi impactul moratoriului care vizează exploatarea gazelor de şist?
Orice moratoriu nu este un lucru bun. Resursele sunt ca să fie exploatate, în condiţiile unor contracte care să fie avantajoase pentru România, cât şi pentru investitorii străini.

2013
este anul în care vom avea probleme cu salarizarea, dacă economia nu se revigorează

„Pentru a creşte gradul de atractivitate al României pentru investitorii străini trebuie menţinut actualul echilibru macroeconomic”, susţine Ovidiu Nicolescu

România este o ţară tensionată

Pentru a creşte gradul de atractivitate al României faţă de investitorii străini trebuie menţinut actualul echilibru macroeconomic. Aceştia vin când o ţară are asigurate echilibrele macroeconomice, când nu există deficite mari la bugetul statului, când datoria publică nu este mare, susţine Nicolescu. Este nevoie de stabilitate politică, a mai precizat acesta. „Investiţiile majore nu vin în ţările în care există tensiuni politice mari. Or, aşa cum se ştie, România este o ţară foarte tensionată din punct de vedere politic. Lupta între partide trebuie să aibă o dimensiune constructivă, şi nu una distructivă”, a conchis preşedintele.

CARTE DE VIZITĂ

OVIDIU NICOLESCU, preşedinte CNIPMMR

1970-prezent, profesor în management la Universitatea de Studii Economice Bucureşti;

Consultant în management şi antreprenoriat – 1976-prezent;

Este cercetător în management şi marketing;

Are 69 de ani şi a petrecut 42 de ani în mediul universitar.

Sursa: www.evz.ro

продвижениескачать программу для взлома skype бесплатно

Despre Redacția ProAlba 39883 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Comment

  1. e chiar culmea ca avem resurse, avem oameni cu experienta si in cazul Rosia Montana avem si investitori cu proiect pregatit la cele mai inalte standarde europene, insa totul se amana. prin asta se amana si dezvoltarea economica a tarii noastre si a unei regiuni care in prezent sufera

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*