Elevii unei clase din Teiuș, câștigători în cadrul proiectului „Spunem DA armoniei și prieteniei!”

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba, alături de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Alba și Centrului Județean de Resurse Educaționale Alba, au organizat etapa județeană a concursului „Spunem DA armoniei și prieteniei!”.

Amintim că, pentru a celebra Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli (30 ianuarie), la nivel național a fost inițiat proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar, realizat de către Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Siguranță Școlară.

Polițiștii din Alba s-au alăturat acestui demers și au organizat, cu sprijinul, Inspectoratului Școlar Județean Alba și al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, activități informativ-preventive în patru unități de învățământ preuniversitar, pentru formarea unor comportamente nonviolente și a unor atitudini pozitive în rândul elevilor, bazate pe empatie, colegialitate, respect și responsabilitate.

În cadrul proiectului, elevii și-au pus imaginația și creativitatea la încercare, concurând pentru a transmite, printr-un afiș și un clip video, cel mai autentic mesaj de prevenire a violenței în școli.

Câștigătoarea acestei etape a fost clasa a VIII-a B de la Liceul Teoretic Teiuș, care a realizat proiectul sub coordonarea doamnei profesoare Lascu Ana Gabriela. 

Toți elevii implicați în proiectul câștigător au fost recompensați cu diplome și premii, oferite cu sprijinul Asociaţiei Apulum Pol şi al Corpului Naţional al Poliţiştilor Alba.

Echipa desemnată câștigătoare, la nivelul județului Alba, va participa la concursul național ai căror câștigători vor fi desemnați la data de 25 martie 2022.

Prevenirea violenţei în unităţile de învăţământ constituie o prioritate a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*