Elevii militari din Alba Iulia au participat la o prezentare în poligonul de la Micești

Elevii claselor a IX-a B și E, însoțiți de locotenentul Cătălin Bobar și doamna dirigintă Maria Teglaș, au participat la sfârșitul săptămânii trecute la proiectul „Militar pentru o zi”, derulat de Batalionul 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia cu ocazia aniversării Zilei Forțelor Terestre. În Poligonul de garnizoană Micești le-au fost prezentate elevilor secvențe de lucrări de distrugere în diferite medii, dar și riscurile la care se supun militarii geniști în manipularea anumitor materiale periculoase.

Elevii au asistat apoi și la o ședință demonstrativă de tragere cu diferite categorii de armament. Prin participarea la aceste activități, elevii colegiului militar au avut ocazia de a descoperi mai multe despre ceea ce presupune arma geniu.

„Experiența observării unei noi categorii a armei de geniu, detonarea cu explozibil m-a surprins din toate punctele de vedere. Vizita la Poligonul de tragere mi-a oferit șansa de a afla cum funcționează detonarea cu material pirotehnic, dar și riscurile meseriei de genist. Acest tur mi-a deschis noi orizonturi în viitoarea carieră militară și mi-a oferit șansa de a testa replici ale armelor cu muniție de război”, a mărturisit elev fruntaș Robert Mihon.

„În cadrul vizitei la Poligonul de tragere Micești am putut vedea cum reacționează obiectele din mediul înconjurător la materialul explozibil. Ne-au fost prezentate elementele unui simplu circuit prin care se poate realiza o distrugere în masă. Un pod, un manechin uman dar și o explozie subterană au fost doar câteva din demonstrațiile care ne-au atras atenția spre această armă. La finalul demonstrației, am avut oportunitatea de a vedea o ședință de tragere în aer liber care m-a fascinat”, a spus elev fruntaș Rareş Achiței.

Foto/Ioan Măcinic, George Coltor

Despre Redacția ProAlba 37649 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*