Anul acesta, orașul Cugir sărbătorește ediția jubiliară a Festivalului „Toamna Cugireană” , eveniment organizat de două zeci de ani în fiecare toamnă. Consiliul Local Cugir urmează să-și dea acordul în ședința din 30 august cu privire la perioada și locația festivalului, componența comisiei de organizare, restricțiile de circulație și taxele pentru comercianți.
Potrivit propunerii ce va fi înaintată legislativului local, „Toamna Cugireană” va avea loc în perioada 16-17 septembrie, în piața Consiliului Europei de pe Str. 21 Decembrie 1989 (lângă SC UM Cugir SA), cu mențiunea că anumite acțiuni se vor desfășura și pe străzile I.L. Caragiale și Stadionului.
Din data de 15.09.2017, ora 16.00 până în data de 18.09.2017, ora 6.00, circulaţia rutieră va fi interzisă pe străzile menţionate mai sus, urmând ca traficul auto să fie deviat pe străzile V. Alecsandri, Unirii şi Victoriei, cu marcaj rutier corespunzător.
Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat în forma înaintată, comercianții care ocupă domeniul public în zona de desfăşurare a evenimentului vor trebui să achite o taxă în valoare de 40 lei/ mp/ zi.
În ceea ce privește programul artistic, organizatorii au făcut unele sondaje de opinie prin intermediul platformelor online de socializare pentru a vedea care sunt preferințele publicului cugirean. Cu siguranță, ne putem aștepta ca la această ediție jubiliară să fie prezente nume mari ale muzicii ușoare românești.

Fii primul care comentează