„E prezentă pe arteră, e poliția rutieră”. Oamenii legii din județul Alba au primit șapte mașini Volkswagen, nou nouțe, pentru acțiunile în trafic

masini politieŞapte autoturisme Volkswagen Polo au fost repartizate poliţiştilor din judeţul Alba, pentru a fi folosite în misiunile rutiere, desfăşurate pentru siguranţa participanţilor la trafic. La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, 7 autospeciale Volkswagen Polo, achiziţionate în baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerul Afacerilor Interne, au intrat în dotarea poliţiei rutiere. Autospecialele sunt prevăzute cu sisteme optico – acustice destinate activităţilor de poliţie rutieră şi vor contribui la salvarea de vieţi, creşterea siguranţei rutiere şi la o mai bună monitorizare şi fluidizare a traficului rutier. De asemenea, au fost prevăzute sumele de bani necesare pentru montarea sistemelor optico-acustice pe autospecialele intrate în dotarea I.P.J. Alba, în cursul anului 2015 și distribuite structurilor de ordine publică. Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să beneficieze de un serviciu polițienesc de calitate.

Despre Redacția ProAlba 40108 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*