La data de 28 ianuarie 2024, Poliția Municipiului Aiud a fost sesizată de către o femeie de 25 de ani, din Aiud, cu privire la faptul că fostul său concubin a agresat-o.
Din primele cercetări, a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 28 de ani, ar fi agresat-o pe femeie și ar fi amenințat-o cu alte acte de violență.
Polițiștii au emis, față de acesta, ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 de zile, prin care i-au interzis să se apropie de femeie.
Ulterior, în noaptea de 28/29 ianuarie, în jurul orei 02.00, polițiștii au constatat că bărbatul s-ar fi deplasat într-un imobil din apropierea locuinței femeii, încălcând astfel interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de 150 de metri, față de aceasta.
Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Fii primul care comentează