Doi copii în varstă de 11 ani împreună cu tații lor și un câine, care rămăseseră blocați în zăpadă, au fost transportați cu snowmobilul de jandarmii montani din Alba.
Doi bărbați în varstă de 40 și 33 de ani, împreună cu doi minori, toți din Cugir, județul Alba, au rămas înzăpeziți în apropiere de Poarta Raiului.
Cei patru doreau să își petreacă sfârșitul de săptămână în proximitatea Domeniului Schiabil Șureanu, dar au rămas înzăpeziți pe un drum forestier, impracticabil în această perioadă a anului. În zonă zăpada măsoară peste 1 metru și, deși mașina cu care se deplasau era echipată corespunzător, nu au mai putut înainta.
Au solicitat telefonic ajutor și în circa 30 de minute au fost preluați de jandarmii montani de la Postul Montan Șugag și transportați pe rând cu snowmobilul printre troiene până la autospeciala de intervenție. Ulterior au fost conduși până la locul de cazare. Niciuna din persoanele implicate nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La data de 27 mai 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din …
O tânără a fost reținută de polițiști, fiind bănuită că ar fi folosit, în mod fraudulos, datele cardului unei cunoștințe, pentru a face cumpărături pe internet. Ar fi fotografiat cardul, iar, ulterior, l-ar fi asociat …
„Jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare Așa să-mi ajute Dumnezeu!” Acesta este legământul pe care l-au depus astăzi cei …
Fii primul care comentează